INTERVIU | Sebastian Rus: „Mergem la Campionatul Național U16 să prindem încredere!”

La final de săptămână, doi judoka de la CSC Dumbrăvița vor concura la Campionatul Național U16, care se desfășoară la Satu Mare. Briana Sperlea va lupta în limitele categoriei 44 kg, iar Radu Gașpar la 46 kg. Ambii sunt sub vârsta medie a participanților, astfel că, deocamdată, nu există o presiune legată de rezultat.

Cei doi judoka ai clubului nostru vor fi însoțiți la Satu Mare de antrenorul Sebastian Rus. Arădeanul pregătește cei doi sportivi de performanță și inițiază alte câteva zeci de copii din Dumbrăvița în tainele „celui de-al doilea șah”, în paralel cu activitatea sa de la clubul Unirea Sântana. Înainte de deplasarea la Satu Mare, l-am provocat pe Sebastian Rus la un dialog despre apropiata întrecere națională, dar și despre perspectivele pe care le are judoul din Dumbrăvița, odată cu inaugurarea noii săli, de la Căminul Cultural.

Domnule Rus, îi veți însoți pe Briana Sperlea și Radu Gașpar la Satu Mare, la Campionatul Național U16. Care sunt așteptările pentru această competiție?
Sperăm să ne batem măcar la o medalie. Vom vedea dacă și reușim să o luăm. Nivelul e foarte ridicat la acest nivel, la U16. Ei au avut o perioadă destul de lungă de pauză de la pregătire. La Briana, categoria de vârstă e U15, va concura cu sportive mai în vârstă decât ea, așa încât pretențiile nu vor fi atât de mari acum, la Satu Mare. Vor fi alte așteptări în mai, când e Campionatul Național U15.

Mai ales că, în cazul Brianei, e prima competiție oficială din 2022. Radu a participat, în urmă cu o lună, la Campionatul Național U18 de la Arad!
Așa e. Radu a participat la U18, unde nivelul a fost chiar și mai ridicat. Cum spuneam, deocamdată suntem la un nivel destul de mic, mai avem de muncit până să vorbim de pretenții.

Totuși, măsurarea forțelor cu sportivi mai mari bănuim că îi ajută pe amândoi să capete experiență…
Bineînțeles că îi ajută. De aceea și mergem, să prindem încredere, să căpătăm cât mai multă experiență și, mai departe, să demonstrăm peste câțiva ani acolo unde îmi doresc eu să demonstrăm, la nivel de seniori. Rezultatele mari sunt importante acolo.

Recent, s-a deschis noua sală de judo, amenajată în incinta Căminului Cultural din Dumbrăvița. Ce ne puteți spune despre acest nou edificiu pentru sportul din comună?
Sunt condiții foarte, foarte bune. E o sală mare, aerisită, avem spațiu, ne dorim să lucrăm cu cât mai mulți copii acolo. E loc și pentru echipa mare, pentru că ei, pe măsură ce cresc și se bat, au nevoie de spațiu pentru deplasări. Condițiile sunt foarte bune, cum spuneam, sperăm să rezolvăm cât mai repede și problema vestiarelor, care sunt în curs de amenajare. Încetul cu încetul, vom pune totul la punct și vom aduce și mai mulți copii. Ideea mea e să atragem un număr mare de practicanți, iar sita să cearnă și să rămână vârfurile. Marți i-am numărat, erau cam 25 de copii, aici adunând echipa mică și echipa mare. Eu zic că e bine deocamdată, având în vedere că am pornit de la doi copii. Sigur că unii se vor mai lăsa, la alții vom mai renunța, dar mi-aș dori ca numărul constant de copii să fie acesta, undeva la 25. Vom vedea… Încercăm să facem cu ei un cantonament în vară, să îi mai întărim un pic, să se obișnuiască un pic cu greul. Din păcate, știți și dumneavoastră cum se face sportul în școlile din România. Se face mai mult din pix decât se practică…

Prin ce se deosebește judoul de alte sporturi? Sau, dacă vreți, de ce ar trebui un copil să aleagă judoul în fața altor discipline?
Pentru disciplină! Pe mine mă interesează ca un copil de 6-10 ani să-și formeze o disciplină, indiferent de ce va ajunge să facă în viață. Dintre toate sporturile, judoul implementează această disciplină poate cel mai bine. Le oferă calm, gândire. Judo nu e atât bătaie, cât foarte multă gândire. Înainte de a ne folosi forța, noi gândim mișcarea. Dacă adversarul e mai greu cu 20 de kilograme – dau un exemplu – noi îl putem doborî prin forța gândirii. Adică îl aducem în punctul în care face un pas greșit și îl doborâm la pământ. Asta înseamnă minte, nu forță.

De altfel, spuneați recent despre judo că este un al doilea sport al minții…
Așa este și considerat judoul, ca al doilea șah. Și eu am doi copii și singurul lucru la care mă gândesc e să îi disciplinez prin judo. Cu fata, care acum face 8 ani, am reușit. O duc la sală de la 3 ani și jumătate și sunt ferm convins că a ajutat-o, pentru că e foarte disciplinată, foarte atentă la școală… Cum spuneam, e un sport foarte bun și îl recomand tuturor celor care au copii mici. Și dacă nu vor face performanță, e foarte important să rămână cu această disciplină și, încă un lucru esențial, să învețe căderile. Să înveți un copil să cadă la 6-7 ani, nu se mai lovește, nu își rupe mâna, nu dă cu capul. E o deprindere cu care rămâne. În plus, la noi, la Dumbrăvița, antrenamentele sunt gratuite, ușile sălii noastre sunt deschise pentru toți, deci nu văd de ce să nu vină copiii la sport!