„Trebuie să fim foarte atenți la meciul de sâmbătă!”
Echipa noastră de fotbal revine la confruntările din Liga a II-a, după a doua pauză internațională a toamnei. În etapa a 10-a a campionatului, întâlnim, pe teren propriu, nou-promovata CSM Alexandria, ocupanta locului 19, cu 5 puncte. Meciul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.
Înaintea meciului cu gruparea din Teleorman, am purtat un dialog cu antrenorul principal Cosmin Stan, pe care îl redăm în continuare:
Cosmin, cum a decurs această pauză internațională pentru voi?
Pot să zic bine, săptămâna trecută am avut doar antrenamente, fără vreun joc amical, și pot să spun că, până în momentul de față, sunt super mulțumit de modul în care au decurs pregătirile. Mai puțin mulțumit de faptul că nu i-am avut la antrenamente pe Cibi și Toroc, care au fost plecați la loturile naționale, și de accidentarea lui Zaluschi, care din păcate e de durată mai mare decât am crezut inițial. Are o problemă la inghinali, e în a doua săptămână de repaus, iar dacă totul decurge bine de luni reintră în programul echipei. Paulevici și Martinov, care au lipsit la meciul de la Dej, și-au revenit, însă nu sunt în totalitate refăcuți. Problemele medicale pe care le-au avut au lăsat sechele, dar își revin încetul cu încetul.
Cum vezi întâlnirea de sâmbătă, cu CSM Alexandria?
E destul de greu de citit echipa lor, pentru că au folosit foarte mulți jucători, au schimbat foarte mult de la o etapă la alta. Dar dincolo de jocul echipei adverse, e mai important ceea ce jucăm noi. Ca o diferență față de sezonul trecut, am încercat să nu dau o importanță atât de mare adversarilor ci modului în care jucăm noi, să ne concentrăm pe sistemul, stilul și formula noastră de joc. Și noi suntem o echipă care schimbă foarte mult de la o etapă la alta și chiar le-am zis băieților în vestiar că ne interesează mai mult jocul nostru. Asta nu înseamnă că nu studiem adversarii! Îi studiem, dar nu la modul în care i-am studiat anul trecut, când eram în primul an de Liga a II-a. Acum, fiind mai obișnuiți cu acest nivel, suntem mai concentrați pe ceea ce avem noi de făcut.
Prin prisma clasamentului și a ultimelor rezultate, Dumbrăvița pornește cu prima șansă în acest joc. Vă convine statutul de favoriți?
Cred că suntem deja obișnuiți cu lucrul acesta. Cam în toate meciurile în care am fost favoriți am făcut puncte. Dar clasamentul nu e încă foarte real, după părerea mea. Și cei de la Alexandria sunt într-o creștere evidentă, ca joc și ca rezultate, au schimbat și ei antrenorul. Trebuie să ne pună și mai mult în gardă faptul că jucăm cu o echipă aflată acum pe penultimul loc. Asta ne poate păcăli și nu îmi doresc așa ceva. Avem exemplul meciului cu Metaloglobus, care a venit tot de pe o poziție joasă în clasament, dar era tot în în creștere și a jucat foarte bine aici. Chiar pot să zic că, dintre toți adversarii pe care i-am întâlnit în acest campionat, Metaloglobus mi s-a părut cea mai bună echipă. De aceea spun, clasamentul nu reflectă în momentul de față realitatea și trebuie să fim foarte atenți la meciul de sâmbătă.
După jocul de sâmbătă, urmează o serie de partide dificile, cu adversari din prima parte a clasamentului sau cu obiectivul declarat de accedere în play-off. E cu atât mai importantă o victorie sâmbătă?
Așa e, teoretic am jucat cu mulți adversari care nu aveau mari pretenții pentru clasarea pe primele locuri. Echipele cu care jucăm de acum înainte, își declarau clar intențiile de play-off, de a promova, dar uite că am ajuns aproape de etapa a 10-a, iar Steaua sau FC Argeș, echipe pe care le vom întâlni în următoarele săptămâni, sunt la mijlocul clasamentului. Până acum, programarea etapelor, așa cum a fost, cred că ne-a ajutat. Am făcut multe puncte cu echipele mai slab clasate și încercăm să facem puncte și cu echipele de tradiție, să le numesc așa. Mă refer la Steaua, Gloria Buzău și FC Argeș. În plus, mai jucăm cu Șelimbăr și Slatina în deplasare. Slatina a făcut un sezon foarte bun anul trecut, iar Șelimbăr a început foarte bun ediția actuală, au condus Liga a II-a timp de opt etape.