Secția de tenis de masă, reprezentată la Arad și Veszprem

Tinerii noștri jucători de tenis de masă vor avea parte de două competiții puternice la finalul acestei săptămâni.

Cei mai mici dintre ei sunt la Arad, pentru Cupa Academiei Daniela Dodean, iar alți trei sportivi ne reprezintă în Ungaria, la prima ediție a Open European Games of TT Hopes, de la Veszprem.

La a 4-a ediție a competiției organizate de Academia Daniela Dodean din Arad vom fi reprezentați de 14 sportivi. În întrecerile pe echipe, vom avea perechile Kian Abălaru – Tudor Săvulescu, Marc Toth – Luca Isac și Bogdan Deac – Alexandru Manta (la U9), Patric Crișmaru – Matei Dancea și David Căruntu – Radu Mălaimare (la U11) și Nina Bialis – Giorgia Bocea (la U13).

La individual, vor evolua Levi Gonzalez (U11 și U13), Nina Bialis (U13) și Marc Silaghi (U13 și U15).

Pentru cei mai mici dintre reprezentanții noștri, întâlnirile de la Arad vor reprezenta ultimele teste dinaintea tradiționalei competiții Paleta de Argint, ce se va desfășura la Buzău săptămâna viitoare.

Sportivii noștri vor fi însoțiți la Arad de antrenorii Adrian Popescu, Andreea Ghiroceanu și Mihaela Ilie.

Tot de astăzi, intră în concurs, în Ungaria, Isabella Deac, Alexandru Dehelean și Zalan Garnai. La Veszprem și Balatonfured se vor desfășura întrecerile primei ediții a Open European Games of TT Hopes. Competiția se adresează categoriilor U13 și U15, iar participanții pot acumula puncte în ranking-ul ETTU.

Cei trei sportivi dumbrăvițeni sunt însoțiți la prestigioasa competiție din Ungaria de antrenoarea Nicoleta Husar.