Campionii noștri și-au confirmat statutul și lângă lacul Surduc!
Etapă spectaculoasă și cu rezultate de excepție pentru piloții CSC Dumbrăvița, ieri, în zona montană a județului Timiș.
A 10-a și penultima etapă a Campionatului de Automobilism și Karting Timiș, VTM Timiș-Lac Surduc International 2025, a fost un real succes și a confirmat valoarea piloților noștri. De asemenea, s-au produs și câteva surprize, cea mai plăcută fiind prestația excelentă a juniorului Luca Sburlea.
„A ieșit foarte bine, a fost o bătălie destul de strânsă, în special la Clasa 1, unde ne-am împărțit între colegi primii doi timpi. Prima manșă a fost adjudecată de Csaba Kovacs, după care am revenit eu pe primul loc, diferența finală fiind de 19 sutimi. A fost foarte strâns, am fost în aceeași secundă în ambele manșe. Bineînțeles, la Clasa 2 nu au fost probleme, s-a impus colegul nostru, Krepelka, el obținând și cel mai bun timp din concurs. Iar la Clasa 3 am reușit de asemenea să ajungem pe podium. Surpriza etapei a venit de la juniori. Tânărul nostru pilot, Luca Sburlea, a fost revelația etapei, fără doar și poate, iar la prima sa participare a reușit să bată foarte mulți piloți experimentați! Din fericire, am reușit din nou să încheiem pe primul loc la echipe, așa cum ne-am obișnuit!”, ne-a declarat căpitanul echipei noastre, Marius Giurisici.









Iată clasările pe podium înregistrate de piloții noștri în etapa de ieri:
– Marius Giurisici (Locul 1 – Clasa 1)
– Alexandru Krepelka (Locul 1 – Clasa 2 și cel mai bun timp din concurs)
– Csaba Kovacs (Locul 2 – Clasa 1)
– Sorin Mihoc (Locul 3 – Clasa 3)
– Luca Sburlea (Locul 1 – Juniori)
– CSC DUMBRĂVIȚA (Locul 1 Echipe Auto)
Ultima etapă, Grand Prix Lugoj 2025, va avea loc pe 20 septembrie și se anunță de pe acum una de ținut minte. „Mai avem o etapă la Lugoj, care se anunță o încununare a întregului sezon. Vor fi mai multe surprize și mai multe premiere în campionat, cum ar fi transmisiunile live. Vor fi mai multe surprize pregătite de organizatori și un nivel ridicat de organizare”, ne-a mai spus Marius Giurisici.