Final de an cu opt medalii la Lokve
Secția de tenis de masă a clubului nostru a bifat, la final de săptămână, ultima competiție din 2025. Cei mai mici practicanți ai sportului cu mingea de celuloid au participat la o întrecere internațională desfășurată în Serbia, la Lokve, de unde s-au întors cu opt medalii.
Cea mai strălucitoare medalie – aurul – a fost obținută de Daria Alexe, care s-a impus în concursul categoriei U10. Pe locul secund, în aceeași probă, a încheiat Maria Curuț, iar la masculin, tot la U10, Matei Dancea și Patric Crîșmaru au încheiat pe locurile 5-6.
O medalie de argint a obținut Tudor Săvulescu, la U8, urmat pe a treia treaptă a podiumului de Luca Isac și Marc Toth. Alte trei medalii de bronz au fost obținute de Carla Farcaș – la U12 și U14, respectiv Tudor Herbei – la U14.
Dde asemenea, Daria Alexe a mai bifat un loc 5 în concursul categoriei U12, iar Bogdan Deac a obținut locul 3 în grupe la U8 și U10.
La Lokve, sportivii noștri au fost coordonați de Mihaela Ilie, Adrian Popescu și Mircea Dănilă.
„Ne punem speranțe în copiii de generație mică, să poată și ei să acceadă mai sus, să ajungem cu ei măcar până la 18 ani. Printre ei, sunt copii talentați, care iubesc acest sport. Pentru cei mai mulți au fost emoții mari, unii dintre ei au participat pentru prima oară la un concurs în străinătate. La unii dintre ei au venit și părinții, au trăit și ei concursul la maximum, au văzut ce înseamnă participarea la astfel de competiții și chiar ne-au mulțumit pentru tot efortul pe care îl facem pentru copii. Au jucat binișor, cu momente mai bune sau mai puțin bune, cu stări de agitație, pentru că e inerent la vârstele mici. Important e să se mențină cu toții, să vrea să practice sport, pentru că asta e ideea până la urmă. Susținerea a fost din partea părinților, ei au facilitat participarea la Lokve, și le mulțumim pe această cale!”, au fost concluziile managerului secției de tenis de masă de la CSC Dumbrăvița, Nicoleta Husar, după ultimul concurs din 2025.