O etapă cu noi succese și multe emoții la Giarmata
A patra etapă a Campionatului de Automobilism și Karting Timiș 2025 a însemnat noi succese pentru piloții de la CSC Dumbrăvița. Pe un traseu dificil, cu o modalitate de punctaj diferită față de celelalte etape din competiție, Rally-Kart Giarmata a păstrat suspansul până la final și a făcut deliciul publicului.
Spre deosebire de majoritatea etapelor din campionat, cea de la Giarmata se remarcă printr-un sistem de punctaj diferit: se cumulează rezultatul celor patru probe, deci nu se punctează doar cea mai bună manșă de concurs. Astfel, nu au lipsit răsturnările de situație, iar piloții noștri au avut de recuperat pe final, dar în cele din urmă și-au asigurat o nouă victorie.
„A fost o bătălie interesantă, cu răsturnări de situații. Foarte multă lume a greșit și a obținut penalizări – inclusiv eu, în prima manșă. După aceea, a început o luptă de recuperare a timpului penalizat de 5 secunde, a trebuit să recuperăm pe fiecare probă în parte. Până în final, am reușit să obținem locul 1 la clasa auto. Colegul nostru, Darius Stepan, a reușit să câștige clasa 3 cu cel mai bun timp din concurs, a mers fără nicio penalizare. După cum spuneam, a fost un concurs destul de dificil, în care se putea întâmpla orice. Dar am reușit remontada: dacă după prima manșă eram pe locul 4, am reușit să revenim pe primul loc. Ne-am concentrat mai bine, ne-a activat această penalizare și am izbutit să recuperăm câte 3 secunde pe fiecare manșă, până am ieșit victorioși!”, a declarat căpitanul echipei noastre, Marius Giurisici.










Iată clasările pe podium reușite de piloții de la CSC Dumbrăvița la Rally-Kart Giarmata:
Clasări Auto:
– Marius Giurisici (Locul 1 – Clasa 1)
– Darius Stepan (Locul 1 – Clasa 3 și cel mai bun timp din concurs)
– Marius Curelaru (Locul 1 – Clasa 2)
– Sorin Mihoc (Locul 2 – Clasa 2)
– CSC DUMBRĂVIȚA (Locul 1 Echipe Auto)
Clasări Karting:
– Daria Curelaru (Locul 2 – Eco Karting)
– David Ilea (Locul 1 – Eco Karting)
– Nadia Ciucur (Locul 1 – Karting Juniori)
– David Mihăesc (Locul 2 – Karting Juniori)
– Yannis Muraru (Locul 1 – Kids Karting)
– CSC DUMBRĂVIȚA (Locul 1 – Echipe Karting)
Următorul eveniment din calendar este VTM Timiș Nădrag – Cupa României la automobilism, care punctează și ca etapă de campionat. Competiția va avea loc pe 31 mai.