Sezonul automobilistic se încheie la Lugoj
Campionatul de Automobilism și Karting Timiș a ajuns înaintea ultimei etape a sezonului 2025. Mâine va avea loc una dintre rundele spectaculoase și cu public în general extrem de numeros – Grand Prix Lugoj 2025.
Runda de mâine va stabili clasamentele finale la toate categoriile. Trebuie spus însă că CSC Dumbrăvița și-a asigurat deja titlul de campioană la echipe, atât la automobilism, cât și la karting, în vreme ce Marius Giurisici (Clasa 1), Marius Curelaru (Clasa 2), Darius Stepan (Clasa 3) și Daria Curelaru (Eco-Karting) au deja asigurată, din punct de vedere matematic, prima poziție în clasamentele piloților.
Primul start se va da la ora 10:01, iar mașinile vor parcurge traseul obișnuit din centrul Lugojului – str. 20 Decembrie 1989 – Piața Victoriei sens giratoriu – str. Ion Creangă. Vor fi două manșe, iar cea mai bună va fi punctată.
„Mergem cu o echipă numeroasă la ultima etapă, de altfel e chiar record de concurenți pentru Lugoj și se pare că terminăm anul competițional pe un trend ascendent, cu o medie de 40-50 de concurenți pe etapă. La Lugoj este un traseu tehnic, care ne place mult. Cu siguranță, va fi spectacol, pentru că va fi și automobilism, și drift, și karting. De obicei, la Lugoj erau cei mai mulți spectatori din sezon. Sper să fie la fel și de data aceasta, deși în acest sezon s-a schimbat perioada etapei de la Lugoj, care de regulă se desfășura la începutul campionatului”, ne-a declarat căpitanul echipei noastre, Marius Giurisici.
Iată piloții care ne vor reprezenta mâine în etapa finală a sezonului, de la Lugoj:
Echipa Auto:
– Marius Giurisici (căpitan) / Honda Civic
– Sergiu Tirla / BMW E30
– Marius Curelaru / Opel Astra
– Sorin Mihoc / Renault Megane
– Darius Stepan / Opel GT
– Răzvan Buzdugan / Bmw
– Deian Marcu / Citroen C2
– Florin Sburlea / Honda Civic
– Cosmin Ciucur / Bmw E36
– Luca Sburlea / Honda Civic
Echipa Karting:
– Daria Curelaru (căpitan) / Eco-Karting
– Nadia Ciucur / Karting Juniori