Înfrângere după 98 de zile, la meciul 100 în Liga 2
Echipa noastră de fotbal a început cu o înfrângere faza play-out din Liga 2. Astăzi a fost Concordia Chiajna – CSC Dumbrăvița 1-0, rezultat în oglindă cu cel de săptămâna trecută, când cele două formații s-au întâlnit pe stadionul „Ștefan Dobay”.
Prima repriză s-a disputat pe un vânt puternic, care a încurcat socotelile ambelor echipe, mai ales la mingile lungi. Prima șansă mare de gol a aparținut echipei noastre, în minutul 16, atunci când Popovici a scăpat singur spre poarta lui Kucher, dar portarul ucrainean a reușit să respingă mingea reluată de fundașul dreapta. Replica ilfovenilor a venit după două minute: Marong a fost lansat pe flancul drept, a intrat în careu, dar B. Vasile a avut o intervenție bună și a trimis balonul în corner.
Tabela a fost modificată în minutul 24. Grigore a șutat de la distanță, Jipa a încercat să preia în careu, dar a fost incomodat de Misăraș, iar centralul Burloiu a indicat punctul cu var. Căpitanul gazdelor, Mihai Bălașa, transformat penalty-ul și și-a dus echipa în avantaj.
Echipa noastră a încercat să ofere o replică cât mai consistentă, dar nu a avut decât o singură situație notabilă până la pauză. În minutul 30, Bogdan Vasile a preluat în careul Concordiei și a șutat de la aproximativ 10 metri, lateral stânga, spre colțul lung, dar balonul s-a dus alături.
După pauză, echilibrul din careu s-a menținut, iar echipa noastră s-a străduit să găsească golul egalizator. În minutul 55, la o lovitură liberă bătută de Popovici din lateral dreapta, spre bara a doua, Panaite a trimis pe lângă poartă. Cinci minute mai târziu, au replicat ilfovenii, cu un șut expediat de Grigore, de la 22 de metri, peste transversală.
Presiunea pusă de echipa noastră în jumătatea adversă a crescut treptat. Alb-verzii au avut o ocazie mare în minutul 77, atunci când Butnărașu a reluat puternic, din opt metri, dar Kucher a reușit să respingă în corner. Mai apoi, în minutul 82, Sofran a șutat fără preluare, din interiorul careului, pe direcția lui Kucher. Iar în minutul 89, Dussaut a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, ușor lateral stânga, pe lângă zidul ilfovean, dar și pe lângă poartă.
În cel de-al treilea minut de prelungiri, Șeroni a înscris din centrarea lui Sofran, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
S-a încheiat însă 1-0 pentru formația din Ilfov, care se revanșează astfel după ce, în urmă cu o săptămână, pierduse cu același scor la Dumbrăvița. De menționat că echipa noastră nu l-a avut azi la dispoziție pe golgheterul Gheorghe Gondiu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, în vreme ce mai vechii accidentați Olariu, Casap și Massaro nu sunt încă refăcuți.
E primul eșec suferit de echipa noastră în campionat în anul 2026. Precedentul a fost în urmă cu 98 de zile, pe 13 decembrie 2025, 1-2 cu CSM Slatina.
În următorul meci de campionat, CSC Dumbrăvița va evolua tot în deplasare, la CSM Olimpia Satu Mare. Meciul va avea loc peste două săptămâni, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.00. Până atunci, în pauza internațională, vom disputa un amical la Arad, cu prim-divizionara UTA, programat peste o săptămână, sâmbătă, 28 martie.
Concordia Chiajna (antrenor Andrei Cristea): Kucher – Dumitrașcu, M. Bălașa (cpt.), I. Pop – Fabinho, Marong, D. Grigore (66, Banu), R. Lazăr (6, Jipa), Dobrescu – Păcuraru (84, Tache), Cl. Bălan (66, Omrani)
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – S. Popovici, Panaite, Șeroni (cpt.), Misăraș (34, Butnărașu), Gladun (74, Dussaut) – Cibi (74, R. Ciurel), B. Vasile, Sofran – Pădurariu (61, Curescu), Buțu (61, Hodoșan)
La final, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat următoarele:
„Nu-mi place să vorbesc de arbitraj, dar astăzi vreau să-i felicit pe membrii brigăzii pentru deciziile luate în favoarea celor de la Chiajna. N-am fost cu nimic mai prejos decât Concordia, însă, din păcate, o imprudență a noastră și faultul lui Misăraș – nu știu dacă a fost sau nu –ne-a costat. Asta, după ce am avut o ocazie singur cu portarul! Cu siguranță că altfel ar fi fost desfășurarea meciului dacă marcam noi primii. În sfârșit, un meci cu un ritm destul de lent, pe care mi-am dorit să-l controlăm mai mult. Chiajna n-a fost cu nimic superioară, din punctul meu de vedere. Repriza a doua am presat, am încercat să înscriem. Ni s-a anulat un gol valabil, zic eu, în prelungiri. Vom vedea dacă filmarea mă va contrazice. Una peste alta, un meci de la care am avut așteptări. Cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil.
Eu zic că repriza a doua ne-a aparținut. În prima repriză a fost un joc echilibrat, în care ei nu au avut foarte multe situații, de altfel, cred că nici n-au avut o ocazie mare de gol. Dar acel penalty acordat ușor, zic eu, a făcut diferența în meciul de astăzi, plus că, așa cum spuneam, s-a anulat un gol valabil al nostru pe finalul meciului… Când îți anulează arbitrii un gol valabil, e clar că e greu să pleci cu punct de aici. Nu știu, n-aș vrea să fiu foarte drastic cu brigada de arbitri, dar mi s-au părut multe decizii în favoarea lor, culminând cu golul anulat. Na fost imparțială brigada aceasta de arbitri”
E un play-out în care există o diferență de puncte între ultimele clasate, dar orice meci pierdut te aduce în situația în care joci sub presiune. Cu atât mai mult, astăzi mi-aș fi dorit să facem un rezultat bun. Am fost aproape. Din păcate, asta e, nu ne rămâne decât să ne concentrăm la meciurile următoare. Ne așteaptă o deplasare la Satu Mare… Va trebui să gestionăm foarte bine meciul, astfel încât să câștigăm, pentru că avem nevoie mare de puncte. După victoria Șelimbărului de astăzi, ei s-au apropiat de noi și va trebui să ne jucăm șansa în fiecare meci. Absolut fiecare meci e capital pentru noi. Am spus asta de mult timp, nu de acum, de când a început play-out-ul. Așa că va trebui să ne motivăm foarte bine și să fim foarte organizați”.