Un meci din care puteam scoate mai mult: Bistrița – Dumbrăvița 2-1
Echipa noastră de fotbal a fost învinsă cu 2-1, în deplasare, de Gloria Bistrița, în etapa a 11-a din Liga 2. Al șaptelea eșec consecutiv, iar alb-verzii păstrează „lanterna roșie” înaintea derby-ului județean cu Politehnica Timișoara.
Prima repriză a Dumbrăviței a fost însă cât se poate de consistentă pe stadionul „Jean Pădureanu”. Primele două mari ocazii ale jocului i-au aparținut lui Buțu. În minutul 4, tânărul atacant a speculat o pasă trimită greșit din lateral dreapta, a recuperat în careul advers, dar a întârziat șutul și a fost blocat de Asibey. Peste alte zece minute, Buțu a scăpat pe contraatac, l-a depășit în viteză pe același Asibey, a rămas față în față cu Greab, dar a trimis puțin pe lângă.
Conform cu desfășurarea jocului, scorul s-a deschis în minutul 33. Popovici a centrat de pe stânga, spre prima bară, iar Robert Curescu a deviat, cu capul, în poarta bistrițenilor. După încasarea golului, Gloria a pus stăpânire pe joc și a reușit să egaleze în minutul 39. Pîrvulescu a centrat de pe stânga, iar Marius Lupu a câștigat duelul aerian cu Negrea și a trimis, cu capul, în plasa porții lui Mikloș.
Alb-verzii au presat în startul părții secunde. În minutul 47, la un corner executat de pe stânga de Popovici, Negrea a reluat cu capul, dar pe direcția lui Greab, care a reținut. Gazdele au ieșit apoi la rampă, iar în minutul 53, din poziție bună, King a trimis cu capul mult alături. Și același King a fost protagonist în minutul 55, atunci când a fost blocat în careu de Mikloș, mingea a ajuns la Lupu, dar nici el nu l-a putut învinge pe portarul nostru. La această fază, atacantul camerunez al Bistriței s-a accidentat și a fost transportat la spital, cu suspiciunea de ruptură de ligamente.
Presiunea gazdelor s-a materializat în cele din urmă în minutul 73, atunci când Zanc a centrat de pe stânga, Arnaud a fost blocat de Mikloș, iar apoi, din câțiva metri, Marius Lupu a împins balonul în plasă pentru 2-1. Situația echipei noastre s-a complicat și mai tare în minutul 81, atunci când Butnărașu a văzut direct cartonașul roșu, pentru un fault din postura de ultim apărător asupra lui Arnaud.
Pe final, Florin Fabian și-a aruncat în luptă toate armele ofensive, echipa a insistat în zona careului advers, dar nu a găsit drumul spre un gol egalizator meritat după aspectul jocului.
CSC Dumbrăvița rămâne cu 3 puncte în clasament și așteaptă vizita vecinei Politehnica Timișoara. Duelul cu alb-violeții va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.
Gloria Bistrița (antrenor Sebastian Moga): Greab (cpt.) – C. Gheorghe, Lică, Asibey, Mogoș – Bradu, Osikmashvili (46, Cavar), S. Pîrvulescu – King (62, Arnaud), M. Lupu, A. Suciu (57, Zanc)
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – Datcu (83, Leczki), Panaite, Șeroni (cpt.) (70, Butnărașu), Negrea – Curescu (46, Mucuță), Cibi (83, Burlacu), B. Vasile, S. Popovici – Gunie (83, Pădurariu) – Buțu
După meci, antrenorul Florin Fabian a declarat:
„Am făcut un meci bun în prima repriză. Am avut momente de dominare, am avut ocaziile mari prin Buțu, am reușit să și înscriem prin Curescu. O organizare de joc bună în general. Din păcate, continuăm să primim goluri prea ușor și când vom înțelege că fotbalul înseamnă dueluri, înseamnă să pui presiune pe adversar, să nu-l lași să centreze… Sunt greșeli pe care nu reușim să le corectăm și le repetăm de la meci la meci. Aici se face diferența. În repriza a doua, la fel, am încercat să punem presiune pe adversar. Din păcate, a venit un nou gol dintr-o centrare prea ușoară, fără adversitate, fără să ne câștigăm duelul. Și la 2-1, din păcate, am avut și un cartonaș roșu, am jucat în zece oameni și n-am mai reușit să presăm, deși pe final am avut multe atacuri în ultima zonă a adversarului. Un meci din care sunt de părere că trebuia să scoatem cel puțin un punct, după aspectul jocului. Dar diferența se face în fața porții, în treimea adversă. Acolo încă suntem restanți în ceea ce privește randamentul la jucătorii de atac.
Asta e datoria mea, să fac tot posibilul să redresez situația. Și astăzi, înainte de meci, le-am spus jucătorilor că le trebuie multă determinare, că trebuie să muncim pe teren, să nu ne uităm în clasament. De altfel, o direcție avem în clasament, doar în sus putem să mergem. Dar pentru asta e nevoie de mult sacrificiu! Din păcate, nici norocul nu ține cu noi. Sunt lucruri imprevizibile, pe care e greu să le controlezi ca antrenor, dar vom lupta în continuare. Cât voi fi eu la echipă, voi face tot ce-mi stă în putință să facem puncte și să încercăm să redresăm corabia.
De când am început campionatul, am avut mereu probleme cu accidentările, pe lângă că lotul nostru e foarte subțire din punct de vedere numeric. L-am pierdut acum și pe Butnărașu, l-am pierdut și pe Curescu – care a ieșit accidentat. Mai sunt Dussaut, Nicholas Pop… Sunt probleme mari de lot și, bineînțeles, și asta concură la situația pe care o avem acum. Vom vedea ce va fi până la meciul cu Poli. Sper să putem alcătui un prim 11 cu care să ne batem de la egal la egal cu ei”.
Foto: Sorin Troncotă / Sore Foto