Cedăm la limită la Clinceni

Echipa noastră de fotbal a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2.

Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile au apărut încă din primele minute. În minutul 3, N. Constantinescu a șutat din opt metri, pe direcția lui Toroc, iar la faza impediat următoare, Curescu a șutat din careu în blocajul lui Caramalău.

A urmat o perioadă de dominare a gazdelor, cu situații bune semnate de L. Stoica și A. Dumitru, care au prefațat reușita din minutul 22 a lui Ime Ndon. Nigerianul a finalizat cu un șut de la 16 metri, în stânga lui Toroc, după un contraatac purtat pe partea dreaptă de Irimia.

Bucureștenii au mai avut o situație de gol în minutul 32, la șutul căpitanului Purece, de la 10 metri, peste poartă. Replicile alb-verzilor au venit în minutul 31 – șut Gunie de la 22 de metri, peste transversală și minutul 33 – lovitură liberă bătută moale de Popovici, din poziție bună, pe direcția lui Gavrilaș. Prima repriză s-a încheiat cu șutul din minutul 42 al lui Ime Ndon, din unghi, peste poartă.

Partea a doua a jocului a început cu momente de presiune ale gazdelor, care au beneficiat de câteva faze fixe nematerializate. Prima ocazie cu adevărat importantă a reprizei i-a aparținut însă lui Cibi, care a trimis de la 22 de metri peste poarta bucureșteană.

Ritmul de joc a fost mult mai scăzut față de prima parte, iar Metaloglobus a reușit să își conserve avantajul minim. Totuși, o fază controversată s-a petrecut în minutul 83, când Gunie a căzut în careu după un duel cu Caramalău, dar centralul a lăsat jocul să continue. Ultima mare ocazie a meciului a aparținut, totuși, gazdelor: în minutul 90+1, Gutierrez i-a trimis din dreapta lui Todoran, care a atins ușor balonul, la șase metri, dar a trimis puțin pe lângă poarta lui Toroc.

O înfrângere la limită, venită și pe fondul numeroaselor absențe din lotul nostru. Să mai spunem că, în minutul 59, Panaite a părăsit terenul accidentat.

Urmează ultima pauză internațională a toamnei, iar peste două săptămâni vom reveni pe „Ștefan Dobay” pentru întâlnirea cu CS Afumați. Meciul a fost programat pentru sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 11.00.

Metaloglobus București (antrenor Ianis Zicu): Gavrilaș – Irimia, Sava, Caramalău, Neacșu – Pandele (84, R. Grigore), A. Dumitru – Ime Ndon (65, Gutierrez), Purece (cpt.), L. Stoica (70, Todoran) – N. Constantinescu (70, Martac)

CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Toroc – Datcu (46, Leczki), Panaite (59, Butnărașu), Șeroni (cpt.), Negrea – Popovici (65, Gladun), Cibi, Gunie, Dussaut – Curescu (65, Burlacu), Buțu

La final, antrenorul Florin Fabian a declarat:

„Se amâna prima victorie pentru Dumbrăvița pentru că, din păcate, și astăzi echipa noastră a jucat fotbal, a încercat să aibă multe acțiuni de poartă, a dus mingea în ultima zonă. Din păcate, acolo se face diferența. Ne lipsește decizia, ne lipsește interpretarea momentelor periculoase în favoarea noastră și am luat un singur gol, pe singura lor ocazie periculoasă, pe care o și anticipam înainte de meci. A venit pe o tranziție, unu contra unu, iar Ndon a reușit să finalizeze. Le-am spus băieților înainte de meci: acolo e zona lor periculoasă. Din păcate, pe o pierdere a noastră a mingii în ultima zonă, ne-au surprins la un contraatac și am luat gol. După care echipa a început să controleze jocul, să joace. Repriza a doua, la fel, aproape toată s-a desfășurat în terenul advers. Din păcate, repet, la fotbal deciziile fac diferența și mai ales în ultima zonă.

N-aș vrea să interpretez arbitrajul. Mi s-a părut puțin așa, șmecheresc. Dar, până la urmă, mă interesează ce facem noi. Am avut o atitudine bună, pentru asta pot să-i felicit pe băieți. Însă repet și le-am spus în vestiar după meci: deciziile fac diferența la fotbal și mai ales acolo, în ultima zonă.

(Dacă ar fi fost oportună urcarea lui Șeroni în atac) Nu neapărat! Avem automatismul nostru de joc, dar pe final de meci am spus că poate ne ajută o minge lungă în zona respectivă. Asta a fost. Din păcate, nu mai putem schimba nimic. Trebuie să ne concentrăm pe următorul meci, cu Afumați, și, odată și odată, tot trebuie să spargem gheața. Sperăm că se va întâmpla peste două săptămâni, după întreruperea campionatului.

Ne prinde bine această pauză, pentru că, din punct de vedere medical, stăm foarte prost. Am avut și suspendări. Am fost 17 jucători pe foaie astăzi. Lotul nostru e destul de subțire. Sperăm să mai recuperăm din jucătorii accidentați și să avem un lot cât mai extins pentru următorul meci, cu Afumați”.