Aurul Teodorei Șimon, surpriza frumoasă de la Campionatul Național U19
Pe parcursul săptămânii trecute, Constanța a fost gazda unui veritabil maraton de tenis de masă. În Sala Polivalentă, s-a desfășurat Campionatul Național U19, la echipe și individual, iar clubul nostru a fost reprezentat de trei sportive.
Fără îndoială, marea surpriză a fost victoria obținută de Teodora Șimon în proba de dublu. În tandem cu poate cea mai valoroasă jucătoare din țară la această categorie, constănțeanca Bianca Mei-Roșu, sportiva noastră a urcat pe prima treaptă a podiumului, după o finală extrem de disputată și decisă în cinci seturi cu perechea Lorena Dumitru (LPS NR Constanța)/Alexandra Ioniță (CSM Slatina).
„E un rezultat bun, după mulți ani de efort. Trebuie să ținem cont că noi nici nu avem o activitate intensă ca la un centru de pregătire, unde lucrezi de dimineață până seara. Dar chiar și așa, iată că reușim să ținem pasul cu cele mai tari cluburi, cu posibilități mai bune. La echipe, am obținut un nesperat loc 5, fetele au pierdut cu CSM Arad meciul pentru intrarea în zona medaliilor. Am reactivat-o pe Elisa Bugnar, dar nu a fost ușor pentru ea, după o pauză de patru ani și ceva. Dar a ieșit binișor și acolo. La mixt, Teodora Șimon și partenerul ei au pierdut de la viitorii medaliați, Podar și Sperlea, un meci bun, disputat, dar ceva le-a ieșit mai bine adversarilor. Iar la simplu, Teodora nu doar că a avut ghinion la tragerea la sorți a tabloului, s-a și simțit un pic rău, dar mai apar astfel de momente. Să sperăm ca la anul să fie și mai bine!”, a declarat managerul secției noastre de tenis de masă, Nicoleta Husar, după participarea fetelor noastre la Constanța.
Iată rezultatele complete înregistrate de sportivele noastre:
ECHIPE
CSC Dumbrăvița (Teodora Șimon, Dora Moldovan, Elisa Bugnar)
Grupe: 0-3 cu LPS NR Constanța I; 2-3 cu Rapid București
Baraj: 3-0 cu LPS NR Constanța IV
Tablou: 3-2 cu LPS NR Constanța V; 0-3 cu CSM Arad (sferturi de finală)
DUBLU FEMININ
Teodora Șimon / Bianca Mei-Roșu (LPS NR Constanța)
3-0 cu Dora Moldovan/Elisa Bugnar (CSC Dumbrăvița)
3-0 cu Anamaria Minghiraș/Crina Buhaciuc (LPS NR Constanța)
3-1 cu Patricia Stoica (Rapid București)/Diana Șuvei (CSM Bistrița)
3-0 cu Alessia Sferlea (CSM Arad)/Iarina Precup (CSM Cluj)
3-2 cu Lorena Dumitru (LPS NR Constanța)/Alexandra Ioniță (CSM Slatina)
DUBLU MIXT
Luca Trașcu (Rapid București) / Teodora Șimon
3-0 cu Ianis Tolos/Patricia Joița (CSM Slatina)
3-1 cu Victor Vițan (SCM Dunărea Giurgiu)/Maria Pătrănoiu (CSS Buzău)
2-3 cu Robert Podar (Rapid București)/Alessia Sferlea (CSM Arad)
SIMPLU
Teodora Șimon
Grupe: 3-0 cu Cristina Dumitru (LPS NR Constanța); 3-0 cu Raisa Răileanu (CSTA București); 3-0 cu Alina Tini (LPS NR Constanța)
Tablou: 0-3 cu Patricia Stoica (Rapid București)
Dora Moldovan
Grupe: 3-2 cu Nicole Mențel (LPS NR Constanța); 2-3 cu Patricia Joița (CSM Slatina); 0-3 cu Eva Lazăr (CSS Craiova)
Elisa Bugnar
Grupe: 0-3 cu Ana Matache (CSM Slatina); 0-3 cu Iris Pălăngean (SCM Dunărea Giurgiu); 0-3 cu Crina Chirilescu (LPS NR Constanța)