CIFRE | CSM Olimpia Satu Mare – CSC Dumbrăvița 3-2

A doua etapă a de play-out a adus a doua înfrângere la limită consecutivă pentru echipa noastră în această fază a competiției. În continuare, câteva cifre relevante după meciul disputat ieri, la Satu Mare:

Radu Ciurel a devenit al 14-lea marcator al echipei noastre din acest sezon de Liga 2. El a mai înscris un gol în Cupa României, în play-off-ul câștigat cu 2-1 în fața lui FC Bihor, pe „Ștefan Dobay”.

Damien Dussaut a bifat primul joc ca titular pentru echipa noastră, fiind înlocuit la pauză.

În meciul de la Satu Mare, echipa noastră a încasat șase cartonașe galbene, prin Gondiu, Buțu, Cibi, Curescu, Sofran și Gladun. Un singur meci din acest sezon a consemnat mai multe avertismente pentru echipa noastră, victoria din Ghencea, 1-0 cu CSA Steaua, din etapa a 12-a a sezonului regular. Atunci erau avertizați opt dumbrăvițeni: Sofran, R. Ciurel, Ailenei, Pădurariu, Misarăș, Gondiu, Mikloș și Morariu.

Sătmăreanul Marius Hosu și-a trecut în cont cel mai rapid gol încasat de echipa noastră, în minutul 3. Până ieri, recordul îl deținea Valentin Robu, care a deschis scorul în minutul 5 al victoriei Metalului Buzău, cu 5-1, din etapa a 10-a a sezonului regular.

Pe de  altă parte, echipa noastră a încasat ieri al patrulea gol stagional în prelungiri. Reușita lui Mircea Donca, din minutul 90+3, se adaugă celor semnate de Cocoș (CS Dinamo, et. 1 – 90+1),  Măgerușan (ASA Târgu Mureș, et. 4 – 90+5-penalty) și Dragu (CS Tunari, et.  20 – 90+2).

Reușita lui Donca a însemnat, de asemenea, golul cu numărul 145 încasat de echipa noastră la nivelul ligii secunde. În ceea ce privește golurile marcate, ne-am oprit, deocamdată, la cota 109.