Concurăm într-o companie selectă, la Campionatul Național Individual de seniori

Toată „crema” tenisului de masă din România va fi prezentă, la final de săptămână, în Sala Polivalentă Rapid din București. Campionatul Național Individual 2023 îi are la start pe cei mai galonați sportivi ai țării, singura absență notabilă fiind cea a arădencei Daniela Dodean – accidentată. Sunt însă prezenți, printre alții, Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara sau fostele campioane naționale cu ACS Dumbrăvița, Adina Diaconu și Andreea Dragoman.

În această companie selectă, va fi reprezentat și clubul nostru, care trimite cinci sportivi la „Naționalele” de la București. Pe tabloul feminin, vor concura Teodora Șimon și Dora Moldovan, iar la masculin ne bazăm pe Bogdan Roman, Bogdan Badea și Daniel Moldovan.

La masculin avem așteptări de calificare în primii 16, poate chiar în primii 8. Totul depinde de ce ne rezervă acolo sorții și de forma de moment a băieților. Ei sunt în pragul trecerii la seniorat, probabil la anul vor face cu totul pasul la seniori și așteptăm de la ei confirmarea. La fete, ne-ar mulțumi o calificare pe tablou, pentru că ele sunt și mai mici ca vârstă și vor avea ca adversare multe jucătoare experimentate și valoroase”, ne-a declarat antrenoarea sportivilor noștri, Nicoleta Husar.

Jucătorii noștri vor fi prezenți și în competițiile de dublu. La feminin, Teodora Șimon va juca alături de Carmina Găman (Universitatea Craiova), iar Dora Moldovan va face pereche cu Yvett Farkas (LTNM Târgu Secuiesc). La masculin, Bogdan Roman e pe lista jucătorilor liberi, în așteptarea găsirii unui adversar, iar tinerii Bogdan Badea și Daniel Moldovan vor forma o echipă 100% dumbrăvițeană pentru întrecerea de dublu. „Ei sunt crescuți de la 5-6 ani împreună, încă din copilărie au format un cuplu foarte bun de dublu. Să sperăm că se vor sincroniza și că vor face niște meciuri foarte bune. Rămâne de văzut dacă putem să îi găsim și lui Bogdan Roman un partener”, a explicat Nicoleta Husar.

Campionatul Național Individual 2023 se desfășoară de mâine până duminică, iar meciurile din Sala Polivalentă Rapid vor fi transmise în direct pe Facebook și YouTube, pe canalele Federației Române de Tenis de Masă.