Cupa României la tineret și-a aflat laureații
Sala Polivalentă din Dumbrăvița a găzduit astăzi Cupa României pentru tineret. Competiția a fost organizată de Federația Română de Tenis de Masă, CSC Dumbrăvița și ACS Dumbrăvița și s-a bucurat de un real succes. A fost o zi plină de întreceri atractive și spectaculoase la masa de joc, în care au fost implicați cei mai buni tineri jucători de tenis de masă din țară.
Iată componența podiumurilor de premiere:
Feminin
LocI Elena Zaharia – Farul Constanța
Loc II Tania Plaian – CSM Bistrița
Loc III Andreea Dragoman – Steaua București și Irina Rus – CSM Arad.
Masculin:
Loc I Andrei Istrate – Steaua București
Loc II Darius Toma – CSM Bistrița
LocIII Iulian Chiriță – Steaua București și Matei Dumitrescu – Steaua București
Mâine, tot în Sala Polivalentă din Dumbrăvița, se va desfășura întrecerea seniorilor. La ora 9.00, încep grupele de calificare la masculin și feminin, iar începând cu ora 16.00 se vor desfășura meciurile de pe tabloul eliminatoriu.
CSC Dumbrăvița va fi reprezentată, în competiția seniorilor, de Mihaela Ilie, Andreea Ghiroceanu, Bogdan Roman, Deian Sorescu și Daniel Moldovan. Din partea ACS Dumbrăvița, concurează Andreea Zanfir, Gheorghe Durdun și George Mirea.