Cupa României se decernează în Polivalentă!

Sala Polivalentă din Dumbrăvița găzduiește, în această săptămână, Cupa României la tenis de masă la categoriile tineret și seniori (individual și dublu). Clubul nostru e bine reprezentat la această competiție, la care și-au anunțat prezența nume importante pe plan internațional, precum Bernadette Szocs sau fosta jucătoare a clubului ACS Dumbrăvița, Andreea Dragoman (participantă atât la tineret, cât și la seniori).

La categoria tineret masculin, din partea clubului nostru va concura Daniel Moldovan, iar la feminin, Dora Moldovan.

La categoria seniori, comuna noastră va fi reprezentată de Bogdan Roman, Daniel Moldovan, Deian Sorescu, Gheorghe Durdun și George Mirea (ultimii doi ACS Dumbrăvița). În competiția feminină s-au înscris Mihaela Ilie, Andreea Ghirocean, Dora Moldovan (CSC) și Andreea Zanfir (ACS).

„Ne dorim o comportare cât mai bună în această competiție. La băieți, ne-am mulțumi și cu o clasare între primii opt. Rezultate mai apropiate de zona podiumului vizăm, în schimb, de la fetele noastre”, a declarat antrenoarea sportivilor noștri, Nicoleta Husar.

Marți, 14 decembrie, e programată Cupa României la categoria tineret, iar miercuri, 15 decembrie, are loc întrecerea seniorilor. Iată programul celor două zile:

Marți (tineret)
Ora 09.00 – 13.00 grupe calificare băieți + fete
Ora 16.00 – 20.00 tablou eliminatoriu băieți +fete
Ora 20.00 – festivitate de premiere

Miercuri (seniori)
Ora 09.00 – 13.00 grupe calificare băieți + fete
Ora 16.00 – 20.00 tablou eliminatoriu băieți + fete
Ora 20.00 – festivitate de premiere