David Căruntu, la întrecerea celor mai buni din țară

Secția noastră de tenis de masă va avea un reprezentant în competiția Top 16 pentru categoria U11. E vorba despre David Căruntu, care prin prestațiile sale foarte bune din acest an a reușit să acceadă printre cei mai buni sportivi din țară la această grupă de vârstă.

Competiția va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, la București, în Sala Romsilva. Sportivul nostru va fi însoțit la concurs de antrenoarea Andreea Ghiroceanu.

Federația Română de Tenis de Masă a publicat astăzi și programul competiției. David Căruntu a fost repartizat în Grupa 3, unde se va duela cu Pavel Drugă (LPS NR Constanța), Alexandru Matefi (LPS Bistrița) și Nechita Postolache (CS Dinamo București).

„Participarea la Top 16 pentru David, la numai 10 ani, înseamnă foarte mult. E un băiat talentat și muncitor, anul acesta a avut un parcurs bun la Paleta de Argint, la Campionatul Național U11, dar și la concursurile internaționale la care a participat. Calificarea lui în Top 16 ne dă mari speranțe pentru viitorul lui în tenisul de masă de performanță. La București, va avea meciuri destul de dificile, cu jucători mai mari decât el. Cei mai mulți dintre cei calificați sunt născuți în 2015 și numai patru băieți în 2016. Dar sunt sigură că David va reuși meciuri frumoase, cu puncte echilibrate”, a declarat managerul secției noastre de tenis de masă, Mihaela Ilie.