Dumbrăvița, gazda competiției Top 16 pentru două categorii de vârstă
Sala Polivalentă din Dumbrăvița va fi plină de partide interesante de tenis de masă la finalul acestei săptămâni. Competiția Top 16 pentru categoriile U15 și U19 se vor desfășura în comuna noastră de mâine dimineață până duminică.
Top 16 pentru categoria U15 începe mâine dimineață și se va încheia în cursul zilei de sâmbătă. La această grupă de vârstă, clubul nostru nu are reprezentanți. În schimb, la U19 – care începe sâmbătă – participă doi dintre sportivii noștri de top, Daniel Moldovan și Bogdan Badea.
„Sperăm să ne apropiem de podium sau măcar unul dintre ei să urce în zona medaliilor. Există posibilitatea ca ei să se întâlnească pe parcurs, cum s-a mai și întâmplat de fapt în competițiile trecute. Vom vedea care va fi forma lor, pentru că ei sunt implicați și în examene în această perioadă. Bogdan Badea se pregătește de BAC, iar Daniel Moldovan e în sesiune la facultate. Dar chiar și așa, avem așteptări mari de la ei, dar mingea e rotundă și e posibil orice”, ne-a declarat antrenoarea celor doi, Nicoleta Husar.
La Top 16 pentru juniori U19, au confirmat participarea 10 sportivi, iar Moldovan și Badea sunt cotați, conform punctajelor acumulate, cu a doua, respectiv a patra șansă. Mai participă Iulian Chiriță (Rapid București), Horia Ursuț (CSA Steaua), Rareș Cueșdean (CSA Steaua), Luca Oprea (CSA Steaua), Sebastian Pribeagu (Rapid București), Robert Istrate (CSA Steaua), Kristof Kovacs (LTNM Târgu Secuiesc) și Victor Cărăbaș (LPS Constanța).