Eduard Nedescu face pasul spre Academia lui Gheorghe Hagi
Unul dintre cei mai talentați fotbaliști din centrul nostru juvenil, Eduard Nedescu, s-a transferat astăzi la Farul Constanța. Prestigioasa academie fondată de Gheorghe Hagi l-a dorit în mod expres pe tânărul nostru fotbalist, care va împlini 13 ani în luna decembrie.
Născut la 19 decembrie 2009, Eduard Nedescu e specializat pe postul de mijlocaș stânga, dar poate evolua și ca atacant. El a început fotbalul la vârsta de 8 ani, evoluând până acum, la nivel juvenil, doar la Dumbrăvița. În vara acestui an, s-a numărat printre protagoniștii succesului echipei comunei noastre în faza națională a Cupei Satelor.
Antrenorul său, Adrian Ștefan, e mândru de pasul pe care îl face talentatul său elev: „Sunt foarte fericit pentru el, pleacă la cea mai mare academie din țară. Pentru el e un lucru benefic, chiar merită acest pas. Ne bucurăm că domnul Hagi ia jucători de la noi, e un lucru extrem de benefic pentru club. Băiatul chiar e fixat pe fotbal, chiar dacă are școală dimineața de la 8, se trezește la 6 zilnic și face câte 1.000 de abdomene. E un pachet de mușchi, muncește foarte mult, e conștiincios și are acea mentalitate sănătoasă, conform căreia munca doboară orice valoare individuală. Când cea mai mare academie din țară ia un jucător de la grupa mea, îmi dă speranțe pentru viitor că sunt pe drumul cel bun în cariera mea de antrenor”.
Adrian Ștefan a dezvăluit și modul în care dobrogenii l-au remarcat pe Edi Nedescu: „A fost chemat la o selecție pentru grupa de 2009 de acolo și i-au spus direct că rămâne acolo, că e ceea ce caută ei. Nu au mai așteptat să vină după ce începe școala. El acolo va avea toate condițiile: cazare la hotel, mese, va învăța la școala cu care colaborează cei de la Academie”.
Clubul nostru îi urează mult succes în noua aventură lui Eduard Nedescu! Sperăm ca realizarea lui să fie un exemplu pentru toți copiii din centrul nostru juvenil.