Generația 2018 s-a mobilizat pentru o comunitate curată
Într-o lecție frumoasă despre responsabilitate și spirit civic, copiii generației 2018, pregătiți de antrenorul Florin Nanu, au lăsat pentru o zi mingea deoparte și au participat la o acțiune de ecologizare în Parcul Central și pe aleea din jurul stadionului „Ștefan Dobay”.
Echipați cu mănuși de protecție și saci menajeri, micii noștri sportivi au adunat toate deșeurile din zonă, contribuind la menținerea unui mediu curat și plăcut pentru comunitate.
Activitatea face parte din inițiativele prin care CSC Dumbrăvița încurajează educația non-formală și implicarea socială a copiilor, promovând valori precum respectul pentru natură, spiritul de echipă și grija față de locul în care trăim.
Felicitări micilor ecologiști și antrenorului Florin Nanu pentru exemplul oferit!





























