În Ghencea, la fix 60 de ore după meciul din Giulești
Echipa noastră a rămas în București după jocul din Cupa României, cu Rapid. Duminică, 2 noiembrie, de la ora 11.00, alb-verzii vor fi din nou pe teren, de această dată în Ghencea, pentru jocul cu CSA Steaua, din etapa a 12-a a Ligii 2. Meciul va putea fi urmărit pe canalul de YouTube al gazdelor, Steaua TV.
Adversare pentru al patrulea sezon consecutiv în Liga 2, CSA Steaua și CSC Dumbrăvița se întâlnesc în premieră în Ghencea. În precedentele trei întâlniri, disputate pe stadionul „Ștefan Dobay”, roș-albaștrii s-au impus de două ori – 3-0 la 29 august 2022 și 1-0 la 24 august 2024 – iar un joc s-a încheiat la egalitate – 0-0 la 4 noiembrie 2023.
Echipa noastră abordează jocul din Ghencea cu numeroase probleme de lot. Pe lângă jucătorii ce au avut probleme medicale în meciul cu Rapid și care sunt incerți pentru întâlnirea cu Steaua – Morariu, Cibi, Olariu – vor lipsi cu siguranță Curescu și Butnărașu, suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.
Echipa noastră se pregătește la Tunari pentru întâlnirea de duminică dimineață, prefațată de antrenorul Florin Fabian:
„Azi dimineață am avut antrenament de refacere, iar concentrarea noastră este pe a ne recupera energia și a încerca să recuperăm din jucătorii care au probleme medicale. E principala mea preocupare! Trebuie să găsim variante de a alinia o formulă de echipă cu care să încercăm să prestăm un joc bun și să încercăm să luăm și punct sau puncte. Meciul cu Rapid s-a terminat, urmează meciul de campionat cu Steaua și trebuie să fim pregătiți 100% mental și, pe cât, se poate din punctul de vedere al energiei de a juca la un nivel cât mai bun.
Din păcate, cei care sunt la curent cu situația noastră, știu că nu avem un lot numeros, nici valoric echilibrat și nici numeric. Iar când mai apar și două suspendări, cum avem acum, pentru meciul cu Steaua, mai apar și trei-patru accidentări, e clar că forța noastră colectivă scade. Sper ca cei care vor intra în teren să poată susține un joc de intensitate ridicată și să arate, până la urmă, că merită să joace în Liga 2.
Din punctul meu de vedere, Steaua e unul dintre cei mai buni adversari din Liga 2, poate chiar e în primele trei echipe. Au jucători periculoși, în special Chipirliu, pe care va trebui să încercăm să-l blocăm, dar, în general, echipa condusă de Oprița practică un joc modern, un joc entuziasmant și va trebui să facem tot ce ne stă în putință să-i blocăm și să avem o consistență cât mai bună pe faza de atac.
Nici la meciul cu Câmpulung Muscel nu am înscris, deși am avut trei-patru ocazii și o bară. În meciul cu Rapid ne-am creat două-trei situații bune de a marca, poate meritam și noi un gol la aceste situații. Sigur, va trebui să fim concentrați și să înscriem. Într-un meci de deplasare, dacă ne dorim mai mult, trebuie să reușim să înscriem!”.