Încă un punct, încă o treaptă urcată!

Echipa noastră de fotbal se întoarce cu un punct de la Buftea, după 0-0, astăzi, cu Progresul Spartac București, în etapa a 18-a a Ligii a II-a. A fost un meci controlat în mare măsură de gazde, care aveau mare nevoie de victorie dată fiind situația lor din clasament. Alb-verzii au fost și protejați de șansă, bucureștenii ratând un penalty în minutul 83.

În prima repriză, ocaziile de poartă au apărut cu mare greutate. Bleu-albaștrii au avut inițiativa, au fost mai prezenți în jumătatea adversă de teren, însă prima situație notabilă cu adevărat a venit abia în minutul 27, atunci când Costea a bătut un corner de pe partea stângă, iar fundașul Leafu a reluat cu capul puțin pe lângă poartă. Patru minute mai târziu, Tudorache a reluat din voleu, de la 7 metri, însă și mult peste poarta noastră. Apoi, a ieșit la rampă căpitanul gazdelor, Ciprian Stanciu. Mai întâi, în minutul 32, l-a văzut pe Trifon ieșit din poartă și a încercat un lob, de la 25 de metri – lateral dreapta, dar balonul a trecut și peste transversală. Apoi, în minutul 36, a executat o lovitură liberă din poziție centrală, de la 22 de metri, pe jos, dar Trifon a reușit să rețină.

Dominarea progresistă a continuat și în repriza a doua, atunci când prima șansă de gol a venit în minutul 60, la un șut de la distanță expediat de Lixandru, pe lângă poartă. În minutul 65, Petcu a centrat de pe dreapta, iar Trifon a reușit să rețină în doi timpi din fața lui Stanciu. După minutul 75, și cu aportul mutărilor efectuate de Cosmin Stan, echipa noastră a început să fie mai insistentă în jumătatea adversă, dar ocaziile de gol nu s-au arătat. Pe fondul unor momente bune de joc ale echipei noastre, gazdele au beneficiat de un penalty, după un duel în careu între Curea și nou-intratul Eduard Radu. A executat de la punctul cu var căpitanul Ciprian Stanciu, care a trimis în bara din dreapta lui Trifon. Același Stanciu a încercat și de la distanță, în minutul 84, dar șutul său a oculit poarta echipei noastre. Ultima ocazie importantă s-a consemnat în primul minut de prelungire, când Șandru a centrat de pe stânga, la bara a doua, de unde Eduard Radu a încercat să reia, dar a fost excelent blocat de C. Toma.

Oprim șirul victoriilor din Liga a II-a, dar obținem totuși un punct prețios pe terenul unei contracandidate la evitarea retrogradării. Acumulăm 23 de puncte și urcăm încă o poziție, până pe 12, profitând de înfrângerea suferită de Viitorul Târgu Jiu, 0-1, acasă, cu CSM Slatina.

În ultima etapă a sezonului regular, jucăm acasă cu o formație calificată deja în play-off, Oțelul Galați.

Progresul Spartac București (antrenor Andrei Erimia): Winney – Leafu, Parfeon, Menn, Șandru (84, Tong) – Petcu (75, E. Radu), Costea (46, A. Grigore), Purice, Lixandru – Tudorache (46, M. Andrei; 85, M. Dumitru), C. Stanciu (cpt.)

CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Gîsă, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – Amariei (71, Moțiu), Curea, Martinov (85, Ghinescu), Tănase, Salhi (76, Niakate) – Zaluschi (85, Capătă), Piftor (71, Simon)

Declarații Cosmin Stan

Despre rezultat și joc…

„Trebuie să fiu corect și să recunosc că nu a fost un rezultat echitabil, gazdele au jucat mai bine decât noi. Dar pe fază defensivă cred că ne-am achitat bine de sarcini. A fost un meci greu de pregătit, nu numai prin faptul că s-a jucat pe un teren sintetic, iar ei sunt mai obișnuiți cu această suprafață. Progresul e o echipă care schimbă foarte des sistemele de joc, atât de la un meci la altul cât și în timpul partidelor. Cum spuneam, din punct de vedere defensiv am făcut un meci bun. Pe atac însă nu am contat, am avut dramul de șansă care ne-a adus acest punct, dar pentru munca depusă de jucători în cele 90 de minute, cred că am meritat acest punct. Ca fotbal, la ceea ce au arătat cele două echipe astăzi, cei de la Progresul Spartac ar fi trebuit să câștige. Penalty-ul ratat e doar o fază, însă per ansamblu a fost echipa mai bună”.

„Pe atac nu am fost deloc inspirați astăzi. Chiar vorbeam acum cu băieții în vestiar că trebuie să ne chinuim să ne aducem aminte de o fază mai periculoasă a noastră. Nu am contat pe atac astăzi… Nu ne-a ieșit pur și simplu, am făcut un joc ofensiv slab. Dar și cei care au jucat în atac au depus foarte mult efort, au ajutat defensiva și am reușit astfel să obținem acest punct foarte important pentru noi. Contează mult că am reușit să îi ținem pe cei de la Progresul la 6 puncte în spatele nostru”.

Despre faptul că Zaluschi a intrat mai târziu pe teren în repriza a doua…

„El și-a schimbat ghetele în timpul primei reprize, pentru că nu s-a adaptat la suprafața de joc. Și-a luat o pereche de adidași. La pauză, înainte de a ieși, i-am spus eu să își ia înapoi ghetele, pentru cu suprafața e afânată, iar în adidași putea să alunece. De aceea am început în 10 repriza a doua”.

Despre absența fraților Bodri din lot…

„Ei fac parte din lotul nostru și nu au prins lista de 18 pentru acest meci. E strict decizia mea în cazul lor”.