„Întâlnim una dintre cele mai bune și mai constante echipe ale campionatului”

Echipa noastră de fotbal încheie sezonul regular din Liga a II-a cu un meci extrem de dificil. În etapa a 19-a, vom întâlni a treia clasată, Oțelul Galați, o formație deja sigură de prezența în play-off. Meciul e programat duminică, de la ora 13.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi transmis pe platforma FRF.TV.

Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare jocului cu gălățenii, în locația deja obișnuită, localul The Scotland Yard – Gastropub. Au răspuns întrebărilor presei antrenorul principal Cosmin Stan, însoțit de unul dintre nou-veniții din pauza de iarnă, Adrian Zaluschi.

În continuare, redăm declarațiile oferite de cei doi la conferința de presă.

COSMIN STAN

„Timpul trece atât de repede și iată-ne în fața ultimului meci din sezonul regular. Toată lumea își face calcule, ni le facem și noi, dar cred că ar fi bine să ne oprim începând de astăzi și să ne concentrăm doar pe acest meci. E clar că am avut probleme cu echipele din prima parte a clasamentului, am reușit doar un punct în fața Chiajnei. Sperăm ca la meciul cu Oțelul să infirmăm această regulă și să adunăm un punct sau trei puncte la zestrea noastră. Cred că ne stă în putință acest lucru, deși întâlnim una dintre cele mai bune și mai constante echipe ale campionatului”.

„Cred și acum că noi suntem mai avantajați de starea terenului, pentru că îl cunoaștem mai bine. Într-adevăr, Oțelul e o echipă de angajament, care se bazează foarte mult pe duelurile fizice. Acesta a fost principalul lor atu în acest campionat și, din acest punct de vedere, e o echipă cumva atipică pentru fotbalul românesc. Terenul arăta bine ieri, l-am protejat cât am putut, nici azi nu vom intra pe teren. Mâine și duminică nu se anunță ploi și cred că duminică terenul va fi în condiții bune”.

„M-am obișnuit cu aceste ipostaze, de a mă duela cu antrenori cu nume, cu foști fotbaliști mari. Nu cred că are vreo importanță faptul că pe banca Oțelului e Dorinel Munteanu. Nu e un meci special din acest punct de vedere”.

ADRIAN ZALUSCHI

„Întâlnim o echipă bună, cu jucători foarte buni, cu un lot valoros, din care au de unde alege. Poate condițiile meteo vor pune unele probleme suprafeței, dar vom încerca să ne adaptăm cât mai bine. Va trebui să ne autodepășim pentru a obține cele trei puncte, mai ales că ne dorim foarte mult să învingem o echipă de tradiție cum este Oțelul. Ei sunt deja calificați în play-off, iar meciul cred că are o miză mai mare pentru noi, vrem să vedem unde ne situăm noi, în raport cu o formație care se luptă la promovare. Vrem și noi să demonstrăm că poate am merita mai mult”.

„Cum mă simt la Dumbrăvița? Dacă spun că extraordinar, poate că lumea zice că mint. Dar chiar mă simt foarte bine, am întâlnit o echipă bună, cu jucători buni. Chiar dacă e lângă mine, îmi permit să zic despre Cosmin Stan că e, probabil, cel mai bun antrenor cu care am lucrat. E a doua oară când mă aflu sub comanda lui. E un antrenor care știe să scoată în evidență toate calitățile unui jucător și să le pună în slujba echipei. M-am adaptat foarte repede, sunt jucător cu care am mai fost coleg la alte echipe sau ne-am mai întâlnit ca adversari. Eu zic că ne vom îndeplini obiectivul de menținere în Liga a II-a. Atuul nostru? Grupul și atât!”.