Moldovan și Badea s-au înclinat în fața unor viitori medaliați

Cupa României la Juniori I s-a încheiat astăzi, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Clubul nostru a fost reprezentat în fazele finale pe tabloul masculin, dar atât Daniel Moldovan, cât și Bogdan Badea s-au oprit în fața unor sportivi de la Steaua București care, ulterior, au și urcat pe podiumul de premiere.

În optimile de finală, Daniel Moldovan a fost învins cu 3-0 de al cincilea favorit al întrecerii, Dragoș Bujor. Acesta a ajuns pe locul 3, pe care l-a împărțit cu Iulian Chiriță (ACS Voința Câmpulung).

Aproape de o mare performanță a fost Bogdan Badea, învins, tot în optimi, cu 3-1, de Eduard Ionescu, viitorul câștigător al Cupei României. Antrenoarea Nicoleta Husar a vorbit despre desfășurarea întâlnirii pe care, la un moment dat, sportivul nostru o avea „în mână”:

„Amândoi au pierdut în fața unor jucători care au și urcat pe podium, cu un joc bun de ambele părți. Cu un plus la Bogdan Badea, care a avut un meci foarte strâns cu viitorul campion. El chiar a condus cu 8-1 în setul al treilea, moment în care am vrut să iau un time out, dar el l-a refuzat și a pierdut setul. A fost o lecție de viață pentru el, să respecte mai mult pe viitor solicitările antrenorilor. E de înțeles, probabil a fost mult prea încrezător în forțele sale, văzând și scorul afișat în acel moment. Cred că dacă ar fi luat acel set, s-ar fi putut impune. Dar din greșeli se învață…”.

Iată clasamentele finale la Cupa României pentru Juniori I:

Masculin

  1. Eduard Ionescu – CSA Steaua București
  2. Andrei Istrate – CSA Steaua București
  3. Dragoș Bujor – CSA Steaua București
  4. Iulian Chirița – CS Voința Câmpulung

Feminin

  1. Ioana Sîngeorzan – CSM Bistrița
  2. Elena Zaharia – LPS NR Constanța
  3. Evelyn Ungvari – CSM Bistrița
  4. Irina Rus – CSM Arad

Altfel, Nicoleta Husar s-a arătat în mare parte mulțumită de participarea sportivilor noștri în concursurile desfășurate în ultimele trei zile, care au început cu Cupa României pentru Juniori II. Experimentata antrenoare și-ar fi dorit totuși o prestație mai solidă din partea fetelor:

„Poate așteptările erau mai mari la fete, considerând că Dora Moldovan și Alessia Pauliuc au un potențial mai bun decât locurile ocupate în clasamentul final. Nu a fost să fie, poate și pentru că a fost abia primul turneu al anului și nu am avut o pregătire specifică”.

Potrivit calendarului actual al Federației Române de Tenis de Masă, următoarea competiție se va desfășura tot la Dumbrăvița. E vorba despre Campionatul Național de Juniori II, echipe și individual, programat, deocamdată, pentru perioada 25 februarie – 1 martie. Datele se vor schimba însă în funcție de calendarul internațional, publicat în urmă cu câteva zile. FRTM urmează să comunice, în următoarea săptămână, perioada în care va fi reprogramată competiția.