Motoarele se turează pe Calea Torontalului
La acest final de săptămână, e programată prima etapă a Campionatului de Automobilism și Karting al județului Timiș, în cadrul Raliului Mărțișorului – Metro 2022. Întrecerea se va desfășura duminică, 20 martie, startul fiind programat la ora 11.00.
Deși s-au confruntat cu probleme tehnice la unele mașini, piloții clubului nostru sunt deciși să înceapă cu brio noul an și să reușească din nou clasări pe podium, așa cum ne-au obișnuit în anii trecuți.
„Sperăm să ne păstrăm titluri și să avem clasări pe podiumul de premiere, așa cum s-a întâmplat și anul trecut”, ne-a spus managerul secției de automobilism & karting de la CSC Dumbrăvița, Marius Giurisici.
La evenimentul programat în parcarea Metro 2 (Calea Torontalului – DN 6, km 5+600), vor intra în concurs următorii piloți:
Echipa Auto
- Marius Giurisici (căpitan și campionul de anul trecut) / Honda Civic
- Valentin Nimara / Honda Civic
- Adrian Gros / Dacia Logan
Echipa Karting
- Adrian Negrescu / Kart Supersport
- Deian Marcu / Karting
- Matteo Damian / Karting
- Eduard Bucur / Karting Electric
- Ana-Maria Popescu / Karting Electric
În altă ordine de idei, s-a primit confirmarea că a doua etapă a Campionatului de Automobilism și Karting Timiș va avea loc pe 9 aprilie, la Dumbrăvița. Vom reveni cu detalii în perioada următoare.