Ne-am întors cu medalii de la prima ediție a turneului Academia Daniela Dodean Cup

În a doua jumătate a săptămânii trecute, la Arad, s-a desfășurat prima ediție a turneului internațional Academia Daniela Dodean Cup, care a reunit aproximativ 150 de sportivi din 6 țări. Competiția a fost destinată copiilor și juniorilor, iar reprezentanții noștri – prezenți în număr mare în municipiul de pe Mureș – au reușit să cucerească trei medalii.

La categoriile de vârstă mai mici, CSC Dumbrăvița a obținut două medalii de bronz la echipe.

La U11 feminin, prima echipă a clubului nostru, formată din Isabela Deac și Nina Bialis, a ajuns până în semifinale. În faza grupelor, a înregistrat două victorii – 3-0 cu CSM Arad III și 3-0 cu CSC Dumbrăvița III (echipă formată din debutantele Alina Ciobanu și Daria Alexe) și două înfrângeri – 0-3 cu CSM Slatina și 1-3 cu CSM Arad I. În sferturi, fetele noastre au trecut cu 3-0 de echipa CSM Arad IV și au pierdut în semifinale la reîntâlnirea cu CSM Slatina, tot 0-3.

La U15 masculin, echipa noastră, formată din Vuk Andrejevic și Patrick Picu, a atins tot faza semifinalelor. În grupe, cei doi au izbutit două victorii – 3-1 cu Școala Sportivă 8 Chișinău și 3-2 cu Banatul Lokve – și o înfrângere – 0-3 cu Debrecen. Tot în fața echipei maghiare au pierdut reprezentanții noștri în semifinale – când a fost de asemenea 0-3.

Cel mai bun rezultat l-a izbutit Daniel Moldovan, care a cucerit aurul la U19 simplu. În faza grupelor, sportivul nostru a trecut cu 3-0 de Leonard Rotari (Școala Sportivă 8 Chișinău) și tot cu 3-0 de David Leric (CSM Arad). După ce a avut tur liber în optimi, Daniel Moldovan a trecut cu 3-1 în sferturi de Istvan Kristof Kovacs (LTNM Târgu Secuiesc), apoi în semifinale cu 3-2 de David Cosma (Antares Avdarma) și cu 3-0 în finală de Egor Cabaniuc (Școala Sportivă 8 Chișinău).

Aproape de zona medaliilor a fost și Dora Moldovan, în concursul feminin de simplu U19. În optimi, sportiva noastră a trecut cu 3-1 de Alexandra Ioniță (CSM Slatina), dar a pierdut în trei seturi în sferturi, în fața unei jucătoare mult mai experimentate, Adela Strună (CSM Arad).

La competiția de pe Mureș, CSC Dumbrăvița a fost reprezentată de următorii sportivi: Răzvan Popescu, Mark Silaghi, Domonick Kaposta, Raul Dulca, Andrei Kardas, Dragoș Tucuină, Alexandru Kardas, Andrei Mnerie, Patrick Picu, Vuk Andrejevic, Daniel Moldovan, Georgia Bocea, Karla Farkas, Alina Ciobanu, Daria Alexe, Nina Bialis, Isabela Deac, Dora Moldovan, Alessia Pauliuc și Maia Madar.

„Organizatorii s-au străduit să ofere tot ce au putut oferi, chiar și niște premii în obiecte pentru copii. Au venit sportivi din țări precum Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Italia sau Germania. Întotdeauna poți îmbunătăți lucruri pe viitor, Daniela Dodean s-a consultat pe parcursul acestor zile cu mine. Când ea era micuță, eu lucram la centrul olimpic de la Arad și știa cât sunt de implicată pentru sport și pentru a face performanță. A fost un concurs binevenit pentru copiii noștri, chiar dacă nu toți fac parte din elită. Pentru unii dintre ei a fost chiar primul concurs, cum e cazul Alinei Ciobanu sau a Dariei Alexe”, a declarat antrenoarea sportivilor noștri, Nicoleta Husar.