Piloții noștri, pregătiți din nou de spectacol la Deta Super Rally&Kart
Campionatul de Automobilism și Karting Timiș 2024 continuă cu etapa a treia a sezonului, Deta Super Rally&Kart, programată mâine.
E o etapă în care se anunță surprize, ca de fiecare dată, datorită traseului. Totodată, runda de la Deta e în general gustată de public, iar organizatorii preconizează că acesta va veni și mâine în număr mare pentru a admira spectacolul automobilistic.
În etapa de la Deta, numărul de concurenți e destul de ridicat, astfel încât concurența pentru podium va fi acerbă. Piloții noștri sunt însă deciși să domine întrecerea, așa cum au făcut-o și în primele două runde ale campionatului.
„La Deta, sunt șanse aproape egale pentru toată lumea. E un traseu atât de viteză, cât și de îndemânare, deci, după părerea mea, pe un astfel de traseu oricine poate produce o surpriză. Cred că va fi o luptă strânsă, dar noi vom încerca să câștigăm și această etapă. Sunt convins că publicul va fi numeros, vom avea și o paradă moto, ca în fiecare an. La start sunt înscriși undeva la 40 de concurenți. Doar vremea să țină cu noi, pentru că în rest avem toate ingredientele pentru spectacol!”, ne-a declarat căpitanul echipei noastre, Marius Giurisici.
CSC Dumbrăvița va fi reprezentată mâine, la Deta, de următoarele echipaje:
Echipa Auto:
– Marius Giurisici (căpitan) / Honda Civic
– Darius Bulearca / Renault Clio
– Florin Sburlea / Mazda 323
– Marius Curelaru – Loredana Curelaru / Opel Astra
– Răzvan Buzdugan – Sergiu Hornea / BMW E36
– Ștefania Cicu / Opel Corsa
– Darius Stepan – Roxana Soare / Opel GT
– Sorin Mihoc / Renault Clio
– Luca Sburlea / Mazda 323
Echipa Karting:
– Daria Curelaru / Eco-Karting
– Ianis Morariu / Eco-Karting
– Eric Mihăilescu / Eco-Karting
– David-Andrei Ilea / Eco-Karting
– Ana-Maria Popescu / Kids Karting
– Yannis Muraru / Kids Karting
Componenta Echipa Drift:
– Adrian Balosache / BMW E46