Piloții noștri, pregătiți pentru startul noului sezon
Prima etapă a noului sezon din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș va avea loc la acest final de săptămână, la Timișoara.
Grand Prix Mărțișor – Timișoara-Aninoasa Tim 2025 se va desfășura duminică, 16 martie, în parcarea depe strada Siemens din zona Calea Buziașului. Plecarea va avea loc din fața ștrandului Sun Beach.
După un sezon în care a dominat autoritar competiția, CSC Dumbrăvița e pregătită pentru o nouă ediție plină de provocări, după cum ne-a declarat căpitanul Marius Giurisici:
„Suntem la startul unui nou sezon, ne așteaptă concurenți noi, cu mașini puternice. Echipa noastră a dominat ediția trecută, astfel încât am păstrat formula învingătoare, «primul 11», să spun așa. Echipa de karting e într-o nouă formulă. Ne așteptăm să dominăm din nou și să câștigăm competiția în acest an”.
În ceea ce privește concursul de duminică, Marius Giurisici e de părere că diferența va fi făcută de inspirația piloților în ceea ce privește cauciucurile, în condițiile în care vremea se anunță schimbătoare:
„Este un traseu de viteză, un traseu tehnic. Va conta mult prognoza meteo, pentru că încă nu știm la ce să ne așteptăm duminică. Ba suntem anunțați că va ploua torențial, ba că va fi vreme frumoasă. Cine va avea cauciucurile mai bine pregătite pentru această etapă va ieși învingător. E o vreme dificilă în martie, de dimineață asfaltul este mai rece, mai spre după-amiază compoziția asfaltului se încălzește, nu se știe dacă va fi asfaltul umed sau nu și va fi decisivă această parte în concursul de duminică. Se anunță un concurs deschis oricărui rezultat. E posibil, cum am pățit anul trecut la Lugoj, o manșă să se desfășoare pe uscat, iar cealală pe ploaie. Cu siguranță, lupta se va da până la final”.
Iată piloții care vor reprezenta CSC Dumbrăvița, duminică, la Grand Prix Mărțișor – Timișoara-Aninoasa Tim 2025:
Echipa Auto:
– Marius Giurisici (căpitan) / Honda Civic
– Florin Sburlea / Honda Civic
– Marius Curelaru / Opel Astra
– Sorin Mihoc / Renault Clio
– Darius Stepan / Opel GT
– Luca Sburlea / Honda Civic
– Deian Marcu / Citroen C2
Echipa Karting:
– Daria Curelaru (căpitan) / Eco-Karting
– David Mihăesc / Karting Juniori
– Sara Molnar / Karting Juniori
– Eduard Avram / Karting Juniori