Pornim cu încredere în penultima deplasare a anului

Echipa noastră de fotbal reia lupta din campionat, odată cu încheierea ultimei pauze internaționale din 2025. În etapa a 14-a din Liga 2, vom întâlni, în deplasare, nou-promovata FC Bacău. Partida va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 11.00, pe stadionul din Ruși-Ciutea.

Delegația noastră va porni astăzi spre Bacău, după antrenamentul de dimineață. Din păcate, nu ne ocolesc problemele de lot, iar pe lângă mai vechii accidentați, Olariu, Cibi și Sofran, au apărut probleme medicale și la mijlocașul Olaru.

Înaintea penultimei deplasări din acest an calendaristic (vom mai juca la FC Voluntari în data de 6 decembrie), antrenorul Florin Fabian a declarat următoarele:

„Această pauză competițională am încercat să o valorificăm prin menținerea unei pregătiri fizice optime, în primul rând, pentru că mai avem cinci meciuri de disputat, cu tot cu cel de Cupă. Astfel că am încercat să creionăm niște antrenamente care să ne mențină la niște parametri fizici, pentru a putea să aducem cele cinci meciuri pe care le mai avem. Sigur, suntem puțin preocupați de situația lotului, pentru că avem patru jucători cu probleme medicale. Dar sper ca cei care sunt sănătoși să valorifice ceea ce le-am transmis tot timpul, adică creșterea nivelului de joc individual care să ne aducă o creștere a nivelului de joc colectiv. A mai apărut o problemă medicală cu Olaru, mijlocașul nostru central. Dar, în sfârșit, nu vreau să pun accent foarte mult pe aceste accidentări, ci vreau să ne concentrăm pe lotul pe care îl avem valid și pe munca noastră. Pentru că doar munca noastră colectivă ne poate duce la îndeplinirea obiectivelor de meci.

Eu vreau să cred acest lucru, că arătăm din ce în ce mai bine, după victoria de la Steaua, chiar și după egalul de acasă cu Ceahlăul, care a venit în urma unei reprize a doua mult mai consistente. Vreau să cred că jucătorii au reușit să devină mult mai omogeni ca echipă. Sigur, avem o deplasare la Bacău, pe care trebuie să o valorificăm la maximum și să avem o maximă determinare, astfel încât să ne întoarcem cu un punct sau puncte.

N-aș vrea să mă leg de faptul că se joacă pe teren sintetic. Noi am pregătit foarte bine acest meci, pe care îl vom juca la Bacău, și în condițiile în care jucăm cu o vecină de clasament sau o echipă din partea de jos a clasamentului. E clar că va fi un meci în care echipa care va fi mai organizată și mai determinată va avea câștig de cauză. Așa că mergem cu încredere și cu multă dorință de a munci, pentru că, repet, echipa noastră are atuul acesta, al forței colective, și asta vreau să se vadă și în meciul de la Bacău.

E o nou-promovată, condusă de un antrenor cu experiență, Costel Enache, pe care îl cunosc, m-am mai întâlnit în carieră cu el în câteva meciuri. Încearcă să se joace un fotbal modern cu această echipă, i-am studiat în câteva meciuri.

E adevărat că și ei au câștigat doar un singur meci acasă, dar o victorie cu 3-0 împotriva celor de la ASA Târgu Mureș spune multe. Sperăm să ne ridicăm la un nivel cât mai bun, să putem să le blocăm punctele forte și, bineînțeles, să înscriem, pentru că echipa care va înscrie prima, zic eu, va avea și câștig de cauză”.

Foto: Benga Gabi