Pregătiți pentru Cupa României pentru tineret și seniori!
Secția noastră de tenis de masă va fi implicată, la finalul acestei săptămâni, la Cupa României pentru tineret și seniori, ce se desfășoară la București, în Sala Romsilva.
Întrecerea rezervată categoriei tineret se va desfășura vineri și sâmbătă. Vom fi reprezentați în această întrecere de Bogdan Badea, care va începe din grupele preliminare, unde îi va avea ca adversari pe Cristian Cîndea (CSM Mediaș) și Sasha Marinescu (CS „U” Craiova).
Va urma întrecerea rezervată seniorilor, unde Bogdan Badea e de asemenea implicat, alături de mai experimentații săi colegi, Paul Mladin și Gabriel Poștoacă.
Din grupele preliminare va porni Bogdan Badea, care a fost repartizat în Grupa 6 – alături de Andi Pantelimon (CS Spartac București) și Alexandru Bondoc (ACS TT Energy Brașov). În schimb, calificați direct pe tabloul principal sunt Gabriel Poștoacă (favorit nr. 10) și Paul Mladin (favorit nr. 14).
„Așa cum spun de fiecare dată, ne dorim să fim cât mai în față. Sperăm la tineret ca Bogdan Badea să confirme și să ajungă pe podium. Iar la seniori, jocul este deschis. Vor fi probabil și cei care au performat la Campionatul European, jucători cu multă experiență, în formă bună, care joacă mult mai multe meciuri și turnee decât sportivii noștri. Eu cred că e bine să fim în mod constant între primii 8 sau 10, să punem în permanență presiune pe jucătorii cei mai bine cotați”, a declarat managerul secției noastre de tenis de masă, Nicoleta Husar.
Tot la București se va desfășura, la finalul săptămânii viitoare (7-9 noiembrie), Campionatul Național Individual de tineret.