Prestații curajoase, într-un concurs de nivel mondial

Cinci sportivi au reprezentat secția de tenis de masă a clubului nostru, în a doua jumătate a săptămânii trecute, la WTT Youth Contender, desfășurat în Ungaria, la Szombathely.

Pentru tinerii noștri jucători a fost un bun prilej de a-și măsura forțele cu adversari extrem de valoroși, veniți din toate colțurile lumii, într-o competiție de nivel înalt și care punctează în clasamentul internațional.

Din partea CSC Dumbrăvița, au fost la masa de joc, la Szombathely, Zalan Garnai, Alexandru Dehelean, David Căruntu, Ioan Popescu și Isabella Deac.

Dintre ei, Zalan Garnai a reușit să treacă de faza grupelor și să ajungă între primii 32 pe tabloul principal. Cel care l-a eliminat – nu fără un efort considerabil – a fost principalul favorit al turneului, Chirag Pradhan din SUA.

„O comportare foarte bună a avut Zalan Garnai, care a ajuns pe tablou și chiar s-a calificat între primii 32. A pierdut la principalul favorit, un sportiv din SUA, și chiar dacă a cedat cu 3-0, a fost un joc strâns, iar ultimul set s-a încheiat 11-9. Per total, a fost un concurs destul de tare, nu numai cu sportivi din Europa. Au fost mulți veniți din SUA, Singapore, India… Majoritatea sportivilor au venit la acest concurs pentru că se apropie Campionatele Mondiale și au nevoie de puncte. Pentru sportivii noștri, e mai mult un concurs de experiență. De exemplu, David Căruntu și Ioan Popescu nu mai participaseră la un concurs de o asemenea anvergură. Pentru ceilalți, a fost a doua sau a treia participare, dar încă mai au și ei foarte multe de învățat din aceste meciuri. Sunt diferite stiluri de joc, un nivel superior față de ceea ce sunt ei obișnuiți. Se vede diferența la cei care merg în mod constant la astfel de concursuri, unii dintre ei lunar, pe când noi poate reușim de două ori pe an să mergem, deoarece costurile sunt foarte ridicate. E important ca sportivii noștri să aibă parte de meciuri puternice”, a declarat managerul secției noastre de tenis de masă, Mihaela Ilie.

Iată rezultatele complete înregistrate de sportivii noștri la WTT Youth Contender:

  • ZALAN GARNAI

U17

Grupe: 0-3 vs. Erik Paulina (Italia); 0-3 vs. Matus Kosicky (Slovacia)

U15

Grupe: 0-3 vs. Joshua Sams (Austria); 3-0 vs. Adam Hedderly (Irlanda)

Tablou: 3-0 vs. Lusio Wen (Anglia); 0-3 vs Chirag Pradhan (SUA)

Dublu mixt U15 (în tandem cu Maria Andrei – CSM Bistrița)

0-3 vs. Nadalia Ionașcu / Pablo Ramirez (Anglia)

  • ALEXANDRU DEHELEAN

U17

Grupe: 0-3 vs. Alexander Uhling (Germania); 0-3 vs. Jakub Turecki (Polonia)

U15

Grupe: 0-3 vs. Pietro Campagna (Italia); 0-3 vs. Erik Palos (Ungaria)

  • DAVID CĂRUNTU

U13

Grupe: 0-3 vs. Reah Krol (Israel); 0-3 vs. Csongor Halmai (Ungaria)

U11

Grupe: 0-3 vs. Vadym Lunehov (Ucraina); 2-3 vs. Lim Zhi Hao (Singapore); 0-3 vs. Zhu Jinhuan (Singapore)

Dublu mixt U15 (în tandem cu Dora Nagy):

0-3 vs. Nikola Juric / Rokaia Elbaz (Croația/Qatar)

  • IOAN POPESCU

U13

Grupe: 0-3 vs. Lusio Wen (Elveția); 0-3 vs. Mattia Somaini (Italia)

U11

Grupe: 1-3 vs. Dagir Daniyarov (Kazahstan); 0-3 vs. Aadvik Aggarwal (India); 0-3 vs. Lam Hayfield (Elveția); 0-3 vs. Oliver Toth (Ungaria)

Dublu mixt U15 (în tandem cu Isabella Deac):

1-3 vs. Tsimur Kot / Sofiya Tsikhamirawa (Belarus)

  • ISABELLA DEAC

U15

Grupe: 0-3 vs. Anya Shanbhag (SUA); 0-3 vs. Kiishi Adekola (Scoția)

U13

Grupe: 0-3 vs. Zhaniya Bekmukhambetova (Kazahstan); 0-3 vs. Dorottya Czako (Ungaria)

Dublu mixt U15 (în tandem cu Ioan Popescu):

1-3 vs. Tsimur Kot / Sofiya Tsikhamirawa (Belarus)