Prestații încurajatoare și o medalie de aur la Cupa Dumbrăvița

A fost un final de săptămână plin de tenis de masă la Sala Polivalentă din Dumbrăvița, unde s-au derulat două competiții pe durata a trei zile.

Sâmbătă și duminică, s-a desfășurat Cupa Dumbrăvița, competiție organizată cu sprijinul asociației AmaTur.

15 foarte tineri sportivi de la CSC Dumbrăvița au fost înscriși într-un concurs în care au putut înfrunta jucători mult mai în vârstă – chiar adulți – s-au putut întâlni cu diverse stiluri de joc și au putut, în general, să-și îmbogățească experiența competițională.

Categoria Hobby a fost câștigată de Alessia Nemeth, iar printre cei remarcați în această întrecere s-a numărat și un alt sportiv al clubului nostru, Alexandru Cardaș. De asemenea, la Avansați, Răzvan Popescu a reușit să acceadă printre primii 16.

„Alessia Nemeth a câștigat turneul la Hobby, a jucat și cu Alexandru Cardaș, care a ieșit pe locul 5. Meciul s-a încheiat la mare luptă, 3-2. E de apreciat că, fiind fată, a avut o evoluție foarte bună, deși s-a duelat cu sportivi mult mai în vârstă, cu bărbați. Îi mai remarcăm pe Matei Silaghi, care a pierdut, la Avansați, cu Sergiu Bej, care avea să și câștige turneul. La Răzvan Popescu chiar ne-am bucurat, pentru că am văzut la el un joc mai legat și cu moralul mai bine pus la punct, pentru că și el e micuț, are abia 11 ani. Alexandru Dehelean a avut și el o evoluție destul de bună, chiar dacă s-a oprit pe tablou. Fetele micuțe, Deac, Bialis și Farcaș, au trecut în grupele superioare, dar acolo nu au mai reușit să avanseze, fiind vorba despre forță, alonjă și experiență. Dar au avut și ele un joc bun pentru vârsta lor, cu schimburi bune în timpul meciurilor”, au fost concluziile antrenoarei sportivilor noștri, Nicoleta Husar.

Înaintea acestei competiții, vineri, 24 ianuarie, a avut loc Cupa Unirii, destinată celor mai mici practicanți de tenis de masă din clubul nostru. Pentru cei mai mulți dintre ei, a fost prima competiție la care au participat. Iar antrenoarea Nicoleta Husar a avut și un remarcat din grupul de începători: „Am încercat mai mult să vedem cum se comportă de-a lungul concursului, cât sunt de atenți, dacă știu să își țină și scorul, să le vedem atitudinea la masa de joc. O parte dintre ei, sunt pe drumul cel bun, dar rămâne ca timpul să demonstreze. Ei trebuie să persevereze și vom vedea pe parcurs unde pot ajunge. Dintre cei micuți, l-am remarcat în mod deosebit pe Kian Abălaru. L-am văzut extrem de dornic încă de la început, știe să copieze unele lucruri din sală privind alte meciuri, mereu îi provoacă pe jucătorii mai mari la meciuri. Ba chiar vrea să se bage și la arbitraj, văzându-i pe ceilalți colegi mai mari, deși are doar 7 ani. Cred că, în 2-3 ani, poate ajunge campion la categoria lui. Are calități, e foarte motric, important e să îi rămână această pasiune pe care o vedem acum la el”.

La Cupa Unirii am fost reprezentați de Maria Curuț, Kian Abălaru, Bogdan Deac, Marc Toth, Tudor Săvulescu, Matei Dancea, Patric Crișmaru, Ayan Szvoren, Silviu Cotârță și Wiliam Cilin.