Prima deplasare a sezonului va fi în Ilfov

Echipa noastră de fotbal se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, jucăm în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos.

Delegația noastră va porni vineri spre zona Bucureștiului. Dintre jucătorii accidentați în ultima perioadă, va continua să lipsească Damien Dussaut, așteptat să revină abia săptămâna viitoare la antrenamente. De asemenea, Răzvan Gunie mai are de ispășit două etape de suspendare.

Plecarea spre Ștefăneștii de Jos vine la mai puțin de 48 de ore de la efortul intens depus în jocul cu CSM Olimpia Satu Mare, disputat pe o temperatură care se apropia de 40 de grade celsius. Este doar începutul unei perioade extrem de aglomerate pentru echipa noastră, care la mijlocul săptămânii ce urmează va juca în turul 3 din Cupa României, pe „Electrica”, împotriva Politehnicii Timișoara, iar apoi, în weekend, acasă cu SC Popești-Leordeni.

Adversarul nostru de sâmbătă, CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu o înfrângere, 0-3 cu FC Bacău, la Ruși-Ciutea. În lotul nou-promovatei se află și fostul jucător al echipei noastre, fundașul central Vlad Gîsă.

Antrenorul Florin Fabian a prefațat jocul de sâmbătă, din Ilfov:

„Mergem să câștigăm la Ștefănești. Ei sunt o echipă nou promovată, iar noi suntem Dumbrăvița, o echipă care s-a menținut în Liga 2. Cu siguranță vom juca la victorie. Sper să ne putem reface din punct de vedere fizic. De asemenea, îmi doresc să abordăm meciul cu mai mult curaj decât cel cu Satu Mare. Voi analiza cu atenție echipa lor și sper să putem să-i surprindem, sper să putem fi mai inteligenți decât ei, să avem prospețimea necesară, să putem să le punem probleme.

Știm ce fel de campionat este Liga 2, orice punct contează, pentru că nu este un sistem tur-retur. Așa că vom lupta pentru fiecare punct, așa cum am făcut-o și în sezonul trecut. Nu s-au schimbat mult datele problemei, dar mă bazez mai mult pe omogenitatea echipei, mă bazez pe mai multă maturitate în sezonul acesta și sper să fim mai inteligenți acolo, în ultima treime”.

Foto: Benga Gabi