Se cunosc clasările finale în Campionatul Național de juniori II pe echipe

Sunt zile pline de tenis de masă în Sala Polivalentă din Dumbrăvița, unde în aceste zile se desfășoară Campionatele Naționale destinate Juniorilor II. În primele două zile de concurs, s-au disputat meciurile din întrecerile pe echipe, la masculin și feminin. Clubul nostru a avut o participare numeroasă la masculin, cu trei echipe, dintre care două s-au oprit la barajele pentru tabloul principal. Singura echipă înscrisă în concursul feminin, a ajuns între primele 16.

La feminin, CSC Dumbrăvița a fost reprezentată de Dora Moldovan, Alesia Pauliuc și Alessia Nemeth. În această alcătuire, echipa noastră a ocupat locul al 3-lea în grupa preliminară, înregistrând o victorie – 3-2 cu CSM Buzău și două înfrângeri – 0-3 cu CSM Arad și 1-3 cu CSM Bistrița II.

În baraj, echipa noastră a pierdut primul meci, 1-3 cu CSS Slatina I, dar a obținut în cele din urmă calificarea pe tabloul principal, după o victorie cu 3-1 în fața echipei CSM Slatina II. În optimile de finală, fetele pregătite de antrenoarea Nicoleta Husar au întâlnit CSA Steaua București, echipă în fața căreia au cedat cu 3-0.

La masculin, două dintre cele trei echipe ale clubului nostru au reușit să treacă de grupele preliminare și să ajungă în baraj. CSC Dumbrăvița I (Alexandru Baican, Patrick Picu, Alexandru Dehelean) a pierdut cu 3-0 în fața echipei CSTA București, dar a trecut cu 3-2 de OK Club București II. În baraj, prima noastră echipă a cedat cu 3-0 în fața celor de la CSM Arad.

CSC Dumbrăvița III (Mihai Gherman, Eris Ege, Vuk Andreevici) au învins cu 3-1 pe CSS Târgu Mureș II și au pierdut la mare luptă, 2-3, meciul cu CSS Sfântu Gheorghe. În baraj, băieții noștri au fost învinși dramatic de CSS Stirom București II, cu 2-3.

CSC Dumbrăvița II (Dragoș Tucuină, Ian Soian, Răzvan Popescu, Lucas Nistor) a înregistrat două înfrângeri în faza grupelor, ambele cu 0-3, în fața echipelor CSS Stirom București II și CSS Slatina II.

Iată și echipele medaliate la Campionatul Național de juniori 2:

Masculin

  1. CSA Steaua București
  2. CSM Bistrița I
  3. OK Club București I; LTNM Târgu Secuiesc

Feminin

  1. LPS Constanța
  2. CSM Bistrița I
  3. CSM Arad; CSA Steaua București.

Întrecerile continuă în Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Au început și primele meciuri din competiția de simplu, unde sportivii clubului nostru sunt de asemenea implicați.