Turăm motoarele la Giarmata

A doua etapă a Campionatului de Automobilism și Karting Timiș 2024 va avea loc mâine, 19 aprilie. Rally-Kart Giarmata 2024 propune un spectacol de înaltă ținută pentru iubitorii motorsportului, iar piloții clubului nostru promit un nou asalt al podiumului de premiere.

Participăm cu o echipă numeroasă la evenimentul de la Giarmata, cu câteva noutăți în rândul piloților, despre care ne-a vorbit managerul secției noastre de automobilism și karting, Marius Giurisici:

„Am reușit două transferuri de senzație, prin care am pus o cărămidă în plus pentru câștigarea titlului și anul acesta. E vorba despre pilotul de SuperRally Sorin Mihoc și de campionul actual Darius Stepan”.

Etapa de la Giarmata a suferit modificări față de sezoanele trecute, când runda cuprindea și Pișchia. Cele două localități vor găzdui separat etape, iar mâine, la Giarmata, pe piloți îi așteaptă un concurs în care orice greșeală poate costa enorm, după cum ne spune Marius Giurisici:

„Un concurs care și-a schimbat puțin traseele. Vom vedea și cum va fi vremea, pentru că în această perioadă ba e soare, ba e frig, iar pe prognoza meteo arată că va fi ploaie mâine. Vor fi două probe în centru și două la intrare în Giarmata, pe platforma industrială. Particularitatea acestui concurs e că este singurul în care se adună toate probele. Față de celelalte, în care se ia cel mai bun timp dintr-o manșă, aici se adună toate, iar orice greșeală te poate arunca pe ultimul loc. Cum spuneam, sunt două trasee, în centru e de viteză, iar cel de pe platforma industrială e de îndemânare”.

Iată piloții care vor reprezenta CSC Dumbrăvița în etapa de mâine:

Echipa Auto:

– Marius Giurisici (căpitan) / Honda Civic

– Darius Bulearca / Renault Clio

– Florin Sburlea – Luca Sburlea / Mazda 323

– Marius Curelaru – Loredana Curelaru / Opel Astra

– Răzvan Buzdugan – Sergiu Hornea / BMW E36

– Ștefania Cicu / Opel Corsa

– Darius Stepan – Roxana Soare / Opel GT

– Sorin Mihoc / Renault Clio

– Deian Marcu – Daniel Marcu / Citroen C2

Componenta Echipa Karting:

– Daria Curelaru / Eco-Karting

– Ștefan Morariu / Eco-Karting

– Eric Mihăilescu / Eco-Karting

Componenta Echipa Drift:

– Adrian Balosache / BMW E46

Competiția de la Giarmata este unică ca mod de organizare în România, conținând  4 secțiuni: două la automobilism (circuit viteză urban și drift) și două la karting (eco-karting si motor-karting).

Secțiunea de circuit viteză urban se va disputa pe două manșe în centrul civic al comunei Giarmata și alte manșe tot în Giarmata, pe o platforma industrială privată. Driftul, kartingul eco și motor de asemenea se vor disputa pe 2 manșe fiecare pe platforma industriala privata din Giarmata. La toate secțiunile timpii din manșe se vor aduna, transmit organizatorii.

Rally-Kart Giarmata 2024 se va desfășura mâine, în intervalul orar 9.00-18.00.