Următorul adversar: Politehnica Timișoara
Primul nostru adversar din 2023 într-un meci oficial e Politehnica Timișoara. Vorbim, fără doar și poate, de cel mai important brand al fotbalului bănățean, care deși nu are palmaresul Chinezului și Ripensiei din perioada interbelică a reprezentat, în ultimele opt decenii, clubul-fanion al Timișoarei.
Din punct de vedere istoric, Politehnica nu mai are nevoie de prezentări. Amintim doar faptul că în această iarnă, la 4 decembrie, s-au împlinit 101 ani de la fondarea echipei de fotbal în cadrul „Școalei Politehnice”, iar în palmaresul clubului figurează două Cupe ale României, cucerite în 1958 și 1980 (la cea din urmă avându-l între buturi pe actualul director al clubului nostru, Radu Suciu).
Actuala Politehnica Timișoara e echipa cu cea mai veche prezență în Liga a II-a, aflându-se în cursul celui de-al șaptelea sezon consecutiv la acest nivel. Practic, Poli e singura formație din fotbalul românesc care a participat la toate edițiile eșalonului secund desfășurate în serie unică – schimbare de sistem produsă în 2016, anul promovării în „B” a timișorenilor.
Politehnica traversează o perioadă nefastă, începută odată cu retrogradarea din sezonul trecut. Situația a permis ca echipa să continue în Liga a II-a, însă lucrurile nu s-au îmbunătățit. Dincolo de locul penultim ocupat de alb-violeți înaintea startului sezonului de primăvară, se remarcă schimbările continue de la nivel de lot.
De la începutul actualului sezon și până în prezent, Poli s-a despărțit de nu mai puțin de 16 jucători. Primele trei rezilieri s-au produs în cursul sezonului de toamnă (Bryneus, M. Andone, Țangulea), iar alte 13 de la începerea pauzei de iarnă (Isvoranu, Kucich, Karatasios, Celani, Germinio, S. Pană, Milea, P. Popescu, Tudoran, Zaluschi – ajuns chiar la Dumbrăvița, Țvetkov, Mudrazija, Plantak). În cazul celui din urmă, rezilierea încă nu s-a semnat, clubul aflându-se în litigiu cu jucătorul croat.
În schimb, au sosit în această pauză competițională 9 noi jucători la Poli. Dar iată lotul complet al alb-violeților din acest moment (între paranteze, clubul de proveniență al nou-veniților din iarnă):
Portari: Rareș Murariu, Denis Moldovan (Viitorul Cluj), Mario Balica;
Fundași: Denis Radu, Cristian Bocșan, Milos Sekulic (Abano Calcio), Carol Taub, Armin Mada, Bogdan Porumb (Viitorul Cluj), Cătălin Oanea, Cosmin Huminic;
Mijlocași: Onni Tiihonen (Viitorul Dăești), Alin Ignea, Adrian Gîdea (CFR Cluj), Tudor Călin (Ripensia), Daniel Benzar, Luka Stojanovic (Zlatibor Cajetina), Marian Târșa (Metalul Buzău), Luchian Gologan, Fabian Marincu, Cosmin Bîrnoi, Denis Boariu;
Atacanți: Cristian Gavra (Ripensia), Raul Țurcaș
Ca un amănunt interesant, în actualul lot al echipei noastre se află 5 jucători care au evoluat în trecut pentru adversara noastră de mâine: Răzvan Ghinescu (care a promovat cu Poli din Liga a IV-a până în eșalonul secund!), Adrian Zaluschi (sosit în această iarnă chiar de la Poli), Dragan Paulevici, Tudor Moțiu și Eduard Amariei. În lotul lui Poli se află în prezent Luchian Gologan, jucător care în sezonul trecut a pus umărul la promovarea istorică a Dumbrăviței în Liga a II-a, fiind atunci împrumutat la echipa noastră de la alb-violeți.
Prima întâlnire dintre CSC Dumbrăvița și Politehnica Timișoara la nivelul Ligii a II-a va avea loc mâine, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.
Vă invităm să lecturați și prezentarea făcută clubului nostru de cei de la Politehnica Timișoara, pe site-ul lor oficial: CSC DUMBRĂVIȚA, CLUBUL DIN CEA MAI DEZVOLTATĂ LOCALITATE A ȚĂRII