25 de jucători, prezenți la reunirea pentru Liga a II-a!

Echipa noastră de fotbal a încheiat astăzi vacanța. Cosmin Stan a sunat adunarea, la orele serii, la stadionul „Ștefan Dobay”, unde au fost prezenți 25 de jucători, dintre care 14 nume noi față de lotul care a încheiat sezonul trecut din Liga a III-a.

Au fost prezenți și șapte jucători cu care clubul nostru s-a înțeles deja de principiu și care urmează să semneze în următoarele zile contractele. E vorba de portarul Robert Mikloș (revenit de la CSC Ghiroda), Sergiu Sabău (Crișul Chișineu Criș), Călin Toma (FC Buzău, via Metalul Buzău), Ionuț Tănase (Crișul Chișineu Criș), Adrian Ungureanu (Fortuna Becicherecu Mic), David Popa (Gloria Cermei) și Patrick Pășcălău (Crișul Chișineu Criș). A lipsit motivat Toma Bodri (ex-Progresul Pecica), așteptat în zilele următoare să i se alăture fratelui său geamăn la Dumbrăvița.

Alături de ei, au mai fost prezenți o serie de jucători aflați momentan în probe: fundașii Daniel Bălace (Ripensia U19), Denis Blicking (Gloria Cermei), Daniel Florescu (LPS Banatul), mijlocașii Raphael Governor (nigerian, ex-OFK Kikinda), Demetris Cristodulo (ex-Voința Lupac), Cristian Grancea (CSC Ghiroda), plus atacantul Alex Pițuc, fostul nostru jucător, care a cerut doar permisiunea de a efectua antrenamentul de azi alături de echipă.

Iată lotul complet prezent azi, la reunire:
Portari: Trifon, Ciui, R. Mikloș;
Fundași: Bura-Koț, Bain, Amariei, D. Bălace, Blicking, D. Florescu, S. Sabău, C. Toma;
Mijlocași: Tismonar, Schinteie, L. Bodri, Olaru, Grigoriu, I. Tănase, A. Ungureanu, Cristodulo, Governor, Grancea;
Atacanți: Paulevici, D. Popa, Pășcălău, Pițuc.

Au lipsit motivat T. Bodri, Ghinescu, Zurbagiu, Făgărășanu și Ilan. Mijlocașului Alexandru Martinov i-a expirat împrumutul de la CSC Peciu Nou, iar în acest moment se pregătește cu FC Brașov, club cu care e în negocieri avansate. De asemenea, Tudor Moțiu și Luchian Gologan au fost rechemați de Politehnica Timișoara, care îi va păstra cel mai probabil în lot pentru viitorul sezon.

Totodată, staff-ul nostru tehnic s-a îmbogățit cu un membru din această vară. E vorba despre preparatorul fizic Alexandru Albert, fost la CSC Ghiroda tot în această postură.

Pentru echipa noastră, urmează o săptămână de reacomodare la efort, cu antrenamente la baza proprie, din Dumbrăvița. Primul amical va avea loc sâmbătă, 9 iulie, de la ora 10.00, cu UTA U19, pe terenul de iarbă din complexul „Motorul” din Arad.

Declarații

COSMIN STAN – antrenor principal
„Când spunem că am avut o vacanță de trei săptămâni, ar putea părea una lungă. Dar ținând cont de încărcătura pe care am avut-o în sezonul trecut, aș spune că a fost chiar scurtă. Aici vorbesc de jucători, pentru că eu n-am avut vacanță, am avut foarte mult de lucrat pentru lotul de jucători. Avem deja aici jucători pe care i-am dorit. Deocamdată nu sunt semnate contractele, sunt înțelegeri verbale cu jucătorii, dar sperăm ca, până săptămâna viitoare, să reglăm aceste lucruri ce țin de acte. Pe lângă cei trei jucători ale căror contracte nu vor mai fi înnoite de club, Vidican, Paunchici și Ciubotariu”.

FLORIN MACAVEI – managerul secției de fotbal
„Noi sperăm din tot sufletul să participăm în Liga a II-a. Miercuri vom avea Comisia de Apel, dar din punctul nostru de vedere nu există motive pentru a nu primi certificarea. Săptămâna viitoare, în 13 iulie, va sosi și comisia de omologare la Dumbrăvița. ROAF-ul e foarte clar, acolo se spune că echipele promovate pentru prima oară în Liga a II-a au derogare pentru un an de zile, cu excepția unor aspecte: camere de luat vederi și platforme pentru transmisiuni TV. Cu siguranță, va trebui să îmbunătățim baza, dar vom beneficia de derogare pentru acest stadion de la Dumbrăvița. În ceea ce privește echipele de juniori U17 și U19, lucrurile sunt rezolvate, avem două variante. În acest caz, data limită de a comunica situația către FRF este 25 iulie”.