Acreditări media – sezonul 2025/2026

Clubul nostru anunță deschiderea procesului de acreditare media pentru sezonul 2025-2026.
Formularul de acreditare poate fi accesat fie pe link-ul atașat – https://forms.gle/s6FfzDz7eLm8c1N98, fie prin scanarea codului QR de pe imagine.

Vă rugăm să completați formularul până la data de 6 august 2025 – ora 23:00. Solicitările trimise după termenul menționat nu vor fi luate în considerare pentru primul meci de pe teren propriu.

Lista jurnaliștilor acreditați va fi comunicată în cursul zilei de 8 august 2025, pe site-ul oficial al clubului » cscdumbravita.ro

În atenția entităților media și a jurnaliștilor:

  • Acreditările asigură prezența solicitantului la meciurile oficiale ale echipei noastre de pe stadionul „Ștefan Dobay” pe tot parcursul sezonului 2025-2026.
  • Acreditările vor putea fi ridicate de la stadion, la primul meci la care participă fiecare jurnalist. Acesta va avea obligația de a se afla în posesia acreditării emise de club la fiecare meci oficial de pe stadionul „Ștefan Dobay”.
  • Instituțiile media pot acredita mai mulți jurnaliști și fotografi pentru sezonul 2025/2026. Totuși, din pricina locurilor limitate de la masa presei, fiecare entitate poate fi reprezentată la un meci doar de un singur jurnalist în zona destinată.

Reguli de acces

  • Jurnaliștii acreditați la masa presei vor intra în stadion doar pe poarta dinspre balon (situată în dreapta clădirii vestiarelor, cu vedere dinspre strada Mihai Eminescu).
  • Accesul lor în tribuna oficială se va face numai pe baza legitimației emise de club.
  • Intrarea în clădirea ce găzduiește vestiarele și zona birourilor este permisă numai după fluierul final.
  • După meci, jurnaliștii vor avea acces doar în sala de conferințe de presă, situată la etajul 1, deasupra vestiarului gazdelor.
  • Fotografii vor putea intra în incinta terenului doar cu vestă, care va fi acordată tot pe baza legitimației emise de club. În timpul desfășurării meciului, posesorii acreditărilor foto vor putea sta doar în spatele porților. Deplasarea de la o poartă la cealaltă este permisă numai la pauză.

Recomandăm tuturor jurnaliștilor acreditați de clubul nostru pentru viitorul sezon să respecte regulile expuse mai sus, pentru o mai bună organizare și o experiență cât mai plăcută a meciului!