Derby local cu liderul Ligii 2: „Le-am transmis jucătorilor să trateze meciul ca pe o finală!”
Etapa a 12-a din Liga 2 de fotbal programează duelul celor două reprezentante ale Timișului din acest eșalon. Meciul CSC Dumbrăvița – Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.
Sâmbătă, la Dumbrăvița, vor fi față în față echipele de la cei doi poli ai clasamentului. Alb-violeții sosesc pe „Ștefan Dobay” din postură de lideri ai Ligii 2, fără eșec în primele 11 etape. De cealaltă parte, echipa noastră începe, din păcate, a treia rundă consecutivă din postura deloc onorabilă de „lanternă roșie”.
Vorbim de această dată despre un duel zonal, între două echipe care se cunosc foarte bine și în care ambiția poate anula calculele hârtiei. Până în prezent, s-au disputat șapte meciuri oficiale între cele două formații, iar singurul duel din Liga 2 s-a consemnat la 25 februarie 2023, tot pe „Ștefan Dobay”. Atunci, echipa noastră se impunea cu 3-1, meci în care actualul polist Călin Toma marca două goluri în tricoul alb-verde. Cronica partidei din urmă cu mai bine de trei ani și jumătate poate fi recitită AICI.
Cel mai recent duel direct s-a consemnat chiar la începutul acestui sezon. Pe 12 august, în turul 3 al Cupei României, Poli s-a impus cu 1-0, pe „Electrica”, după prelungiri, printr-un gol înscris în minutul 102 de Aurelian Chițu. Cronica partidei, AICI.
Înaintea duelului cu alb-violeții, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat:
„După cum se știe, situația noastră nu este una plăcută. Avem probleme în continuare, și probleme de lot, și în ceea ce privește încrederea echipei, mentalul jucătorilor. Am sperat mult că scoatem ceva din meciul de la Bistrița, n-am reușit, din păcate, și iată-ne în fața unui examen foarte dificil, dar totodată important pentru noi, din punctul meu de vedere. Capacitatea jucătorilor va fi esențială la acest meci.
Poate fi un joc cu încărcătură și la care, cum spuneam, dăruirea, determinarea, motivația vor fi foarte importante. Dar eu aș trece peste faptul că ei sunt favoriți, iar noi suntem în coada clasamentului. Le-am transmis jucătorilor să trateze meciul ca pe o finală, să nu ne uităm în clasament, să nu ne uităm la valoarea adversarului și să ne intereseze doar ceea ce facem noi pe teren. Și să încercăm să ne ridicăm la nivelul de intensitate al adversarului, să facem tot ce ne stă în putință să ieșim cu fruntea sus de pe teren, cu punct sau puncte, bineînțeles.
Poli conduce clasamentul Ligii 2, n-a cunoscut încă înfrângerea și e o echipă care își propune să joace la victorie meci de meci. E clar că îi cunoaștem, ne-am întâlnit recent cu ei și am oferit o replică bună și în Cupa României, dar va fi cu totul și cu totul alt meci. Să nu uităm însă faptul că jucăm pe teren propriu și noi suntem într-o situație grea, în care trebuie neapărat să încercăm să luăm punct sau puncte. Avem mare nevoie să ieșim dintr-o zonă a clasamentului care nu ne face plăcere.
Avem probleme de lot, cum am avut, de altfel, de când a început campionatul. Butnărașu e suspendat, Curescu a început antrenamentele, dar încă mai acuză dureri, Dussaut a început antrenamentele și el, e recuperat aproape complet. Nicholas Pop, după cum știți, are o problemă la umăr și este indisponibil în continuare. Mucuță are pubalgie și va lipsi în jur de 3 săptămâni. Deci sunt probleme destul de mari în ceea ce privește lotul. Însă jucătorii care vor intra în teren vor trebui să demonstreze, să se ridice la nivelul adversarului, să-și câștige duelurile – pentru că acesta e un lucru foarte important pe care îl voi cere. Am încredere că toți cei care vor intra pe teren vor da maximum!”.
Foto: ROBERT SAVA