A treia remiză consecutivă în fața Ghirodei, prima fără goluri!

În a doua etapă a play-off-ului Ligii a III-a, formația noastră a obținut un punct pe terenul liderului din Seria a 8-a. A fost 0-0 între CSC Ghiroda și CSC Dumbrăvița, la capătul unui joc extrem de echilibrat, cu perioade de dominare de ambele părți și cu ocazii uriașe la fiecare poartă.

În ceea ce privește posesia, Ghiroda putem spune că a dominat prima repriză. Chiar și așa, prima mare ocazie de gol a apărut chiar la poarta gazdelor. În minutul 13, Trifon a degajat lung, Făgărășanu a urmărit balonul și a scăpat spre poarta lui Mikloș, pe lângă care a reușit să „treacă” mingea, dar aceasta s-a oprit în bară! Gazdele au replicat, până la pauză, prin încercările de la distanță ale lui Mancaș (34) și Bădăuță (40), între care notăm și o situație bună pentru Românu, care n-a ajuns la minge în fața porții, după o centrare a lui Sporin.

În repriza secundă, raportul de forțe s-a modificat, Dumbrăvița fiind echipa mai prezentă în jumătatea adversă, mai insistentă, mai incisivă. Situațiile de gol au fost multiple, dar acțiunile într-adevăr finalizate mult mai puține, Schinteie (49), Făgărășanu (59) – din lovitură liberă de la 18 metri și Olaru (66) încercând reluări cu adevărat periculoase pentru buturile lui Mikloș. Pe modelul primei reprize, echipa ce s-a lăsat dominată a avut situația cea mai clară! În minutul 81, Mancaș a centrat de pe stânga, iar Bădăuță a reluat în două rânduri, din fața porții, dar de fiecare dată Trifon a reușit să respingă.

A fost, în final, 0-0 între Ghiroda și Dumbrăvița, după 2-2 și 1-1 în confruntările directe din sezonul regular! Un rezultat care nu schimbă cu nimic situația în clasament, întrucât și la meciul Șoimii Lipova – Crișul Chișineu Criș a fost tot 0-0! Rămânem, deci, pe locul 3 și așteptăm meciul cu Lipova, de acasă, de săptămâna viitoare, pentru a ne consolida poziția pe podium.

CSC Ghiroda (antrenor Răzvan Leucă): R. Mikloș – Sporin, Stupu, Hecsko (86, D. Pop), Velcan (68, Bîrloveanu) – Precup, Mancaș (c) – Jichici (68 Coroiu), Românu (46, Grancea), Trandu – Bădăuță
CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Trifon – Bura-Koț, Bain, Moțiu (63, Ilan) – L. Bodri, Schinteie, Zurbagiu (cpt.), Martinov, Ghinescu – Tismonar (60, Grigoriu), Făgărășanu (60, Olaru)

Reacțiile antrenorilor

RĂZVAN LEUCĂ: „Până la urmă, s-a încheiat 0-0, dar cred că am avut șansele mai mari de victorie. Din păcate, indecizia lui Bădăuță a făcut să nu marcăm. E un punct câștigat, sperăm ca la final să reușim să ne bucurăm pentru locul obținut. Având în vedere că jucăm atât de multe meciuri împreună, la care adăugăm faptul că ne știm foarte bine, fiind foarte apropiați geografic, probabil e mult mai ușor să ne închidem reciproc. Nu e un blocaj în play-off la noi, dar echipele adverse se închid foarte bine contra noastră. Și azi au fost momente când Dumbrăvița s-a apărat cu toți cei 10 jucători de câmp. E foarte greu să marcăm în aceste condiții. Eu sper să reușim etapa viitoare o primă victorie în play-off și, încetul cu încetul, să închidem lupta pentru locul 1”.
COSMIN STAN: „Cred că rezultatul e echitabil. Fiecare echipă a avut câteva ocazii mari, din care putea deschide scorul. Cred că echipa care deschidea scorul ar fi câștigat partida. Cred că am anticipat destul de bine în avancronică faptul că nu a fost un meci spectaculos. Și nu a fost! Dar, ca angajament, ambele echipe au dat totul. Din punct de vedere tehnic, la fel ca în celelalte două jocuri directe din acest sezon, spectacolul a avut de suferit. Cred că lumea care a venit la meci a apreciat că cele două echipe s-au străduit și faptul că niciuna nu s-a mulțumit cu egalul. A fost a treia remiză la rând între cele două echipe, dar să vedem dacă anticipez corect din nou: cele două jocuri care au rămas între noi și Ghiroda nu se vor încheia la egalitate!”.