Așteptăm vizita Bihorului cu gândul la victorie

Echipa noastră de fotbal reia lupta din Liga 2, cu un nou meci pe teren propriu, în compania nou-promovatei FC Bihor. Jocul cu orădenii se va disputa sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi transmis pe platforma FRF.TV.

Înaintea duelului de sâmbătă, antrenorul Cosmin Stan ne-a declarat următoarele:

„Ne-a prins bine această pauză, pentru că am fost cam epuizați la sfârșitul lunii august, din cauza căldurii și a numărului mare de meciuri pe care le-am disputat. Din păcate, în această săptămână vremea a fost potrivnică, a plouat foarte mult și a fost destul de complicat pentru noi să găsim terenuri potrivite de antrenament, ceea ce cred că e un impediment pentru meciul cu FC Bihor. Probabil în aceleași condiții se va juca și meciul de sâmbătă, se anunță ploaie, iar terenul nu arată prea bine, din păcate, deși l-am protejat și nu am mai intrat pe el. Sperăm să reziste terenul la meciul de sâmbătă”.

„Și în ceea ce privește accidentările, e un lucru bun faptul că a venit această pauză. Am avut jucători cu probleme medicale, care s-au pus pe picioare încetul cu încetul. Chiar dacă mai avem câțiva jucători care nu au un tonus foarte bun, din cauza accidentărilor suferite la ultimele meciuri, pot spune că tot lotul e valid în momentul de față. Cu o singură excepție, Bologa, care e accidentat și care ne va lipsi probabil pentru una-două săptămâni”.

„Cu FC Bihor ne-am întâlnit și în vară, într-un meci amical. E o echipă nou-promovată, cu entuziasmul specific al unei echipe ce a urcat un eșalon. Se vede acest lucru și în jocul lor, și în faptul că lumea vine în număr mare la meciurile lor. Din acest punct de vedere, cel al entuziasmului, poate că au ei un avantaj, dar, pe de altă parte, faptul că noi suntem la al treilea sezon de Liga 2 e un avantaj de partea noastră. Cred că e un meci pe care ambele echipe îl încep cu șanse egale”.

„Ne-am dori să oferim publicului din Dumbrăvița o victorie. Noi am pierdut destul de puține meciuri acasă în Liga 2 sau, oricum, am fost o echipă de temut pe teren propriu. Am pierdut jocurile cu Craiova și Steaua pe final, ambele după meciuri echilibrate, în care foarte ușor puteam fi noi învingătorii. O victorie cu FC Bihor ar echilibra balanța pentru meciurile de acasă: ar fi două victorii și două înfrângeri. Sperăm să fie așa!”.

Primul duel oficial

În ultimii ani, ne-am întâlnit în mai multe rânduri cu formația din Oradea, însă doar în cadru amical. Practic, în ultimii trei ani au existat întâlniri directe în aproape toate pauzele competiționale.

Cea mai recentă s-a înregistrat în vara acestui an. La 20 iulie, FC Bihor s-a impus cu 2-1 pe stadionul „Iuliu Bodola”. Scorul a fost deschid de echipa noastră, prin Nicu Modan (13), iar gazdele au întors rezultatul prin Ioan Hora (31) și Răzvan Gunie (85).

Iată formațiile ce s-au înfruntat în testul din urmă cu aproape două luni, la Oradea:

FC Bihor: R. Accinelli – C. Jurj (min. 46 S. Cucu), D. Giafer (min. 46 L. Pizzi), Al. Băican, I. Ban (min. 75 L. Ioviță) – R. Farcaș (min. 60 V. Calugher) – I. Filip (min. 46 R. Gunie), D. Sala (min. 46 Ober Yesid) – A. Moga (min. 46 A. Nica) – A. Stahl (min. 46 Sg. Jurj), I. Hora (min. 46 L. Tincău). Director tehnic: Gustavo Aragolaza
CSC Dumbrăvița: Mikloș (min. 62 Trifon) – Scutaru, Zurbagiu, Apro, Vasluian, Adam (min. 72 Ristin), Burdeț, Salhi, Sima, Modan şi L. Bodri (min. 75 Martinov). Antrenor: Cosmin Stan

În anii trecuți, au mai existat alte trei dueluri directe, încă de pe vremea când actuala echipă evolua sub brandul CAO:

28 iulie 2023 (Oradea): FC Bihor – CSC Dumbrăvița 1-3

4 februarie 2023 (Zăbrani): CSC Dumbrăvița – FC Bihor 1-1

28 februarie 2022 (Avram Iancu): CAO – CSC Dumbrăvița 2-1

Foto: Virgil Simonescu