Cifrele unui sezon regular de excepție

Echipa noastră de fotbal a încheiat sezonul regular al Ligii a III-a pe locul 2 în Seria a 8-a. E cea mai bună clasare înregistrată de fotbalul dumbrăvițean la acest nivel în sistemul clasic de desfășurare a campionatelor. Anterior, ocupase locul 3 în 2018/2019, locul 6 la întreruperea cauzată de pandemie a sezonului 2019/2020 și locul 3 în sezonul trecut, 2020/2021, care nu a mai continuat cu play-off-ul introdus în această ediție.

Formația noastră a adunat 31 de puncte (9 victorii, 4 remize și 3 înfrângeri), aflându-se la șapte lungimi în spatele liderului CSC Ghiroda.

În toate aspectele golaverajului, CSC Dumbrăvița e a doua din serie: la numărul de goluri marcate (34 – după Ghiroda, cu 36), la numărul de goluri primite (14 – față de 12 câte au Ghiroda și Crișul Chișineu Criș) și la diferența de goluri (+20, față de +24 cât are Ghiroda). Tot legat de acest aspect, să spunem că media de goluri a echipei noastre e de 2,1 pe meci (34 de reușite înscrise în 16 jocuri)!

Un aspect interesant e că, în acest sezon, formația noastră s-a descurcat mai bine în deplasare decât acasă. Pe arena „Ștefan Dobay” a strâns 14 puncte (4 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri), iar pe teren străin a obținut 17 puncte (5 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere).

În ceea ce privește lotul, CSC Dumbrăvița a folosit, în cele 16 meciuri, 27 de jucători. Niciunul nu a fost prezent în toate partidele disputate. În schimb, patru fotbaliști au adunat câte 15 prezențe: Alexandru Tismonar, Dumitru Schinteie, Luca Bodri și Alexandru Martinov. Urmează, în ordinea descrescătoare a meciurilor bifate: Trifon, Ghinescu, Bain (câte 14), Bura-Koț, Zurbagiu (câte 13), Maric, Gologan (câte 12), Dobie, Berivoiescu (câte 11), Paulevici (10), Degău (8), A. Andrei, Motreanu, B. David (câte 7), Pițuc (4), Moțiu, Olaru, Grigoriu, Făgărășanu, Ciubotariu (câte 3), Ciui, Ilan, Vidican (câte 2).

În ceea ce privește minutele petrecute pe teren, lider e portarul Cătălin Trifon (1260 de minute). Îl urmează îndeaproape Alexandru Martinov (1256) și Răzvan Ghinescu (1227).

Golurile înscrise de formația noastră în actualul sezon au fost împărțite de 14 jucători. Iată clasamentul marcatorilor:

6 goluri: Tismonar
5 goluri: Martinov
4 goluri: Ghinescu, L. Bodri
2 goluri: Maric, Zurbagiu, Berivoiescu, Paulevici, Grigoriu
1 gol: Bura-Koț, Bain, Gologan, Făgărășanu, Ilan

Și tot legat de lot, merită evidențiată performanța portarului Cătălin Trifon, care a păstrat poarta intactă în 7 jocuri (jumătate din aparițiile sale din acest sezon!).