Considerații înaintea intrării în play-out

Echipa noastră de fotbal a încheiat sezonul regular al Ligii a II-a pe locul 13, cu 24 de puncte. Aceeași zestre a adunat-o și CSC Șelimbăr, însă echipa noastră e favorizată de primul criteriu de departajare, cel al meciurilor directe (în etapa a 16-a, ne-am impus cu 3-0 pe terenul sibienilor). Astfel, alb-verzii sunt repartizați în Grupa B din play-out, alături de Concordia Chiajna, FC Brașov, Viitorul Târgu Jiu, Progresul Spartac București, Ripensia Timișoara și Unirea Constanța.

Tragerea la sorți a programului din play-out va avea loc astăzi, cu începere de la ora 13.00, la sediul FRF. Până să ne aflăm calendarul pentru partea finală a sezonului, merită să facem câteva considerații și să anticipăm ceea ce va urma în Grupa B.

Privind peste cifrele clasamentului, constatăm că Dumbrăvița are al doilea atac dintre echipele repartizate în Grupa B, cu 24 de goluri. Mai mult a marcat doar FC Brașov – 26 de reușite. E drept, în ceea ce privește defensiva, prin cele 34 de goluri încasate în primele 19 meciuri ne situăm doar peste Unirea Constanța, care a adunat 49 de goluri primite.

Totuși, siuația din defensivă s-a îmbunătățit simțitor în ultima perioadă. De altfel, într-un clasament intermediar al ultimelor 5 etape din sezonul regular, CSC Dumbrăvița ocupă locul 3, cu 11 puncte și un golaveraj net favorabil, 9-2! De menționat că, în acest interval de meciuri, singurul gol din acțiune încasat de echipa noastră a fost cel de ieri, din meciul cu Oțelul Galați. În clasamentul ultimelor cinci runde suntem devansați doar de Politehnica Iași (15 puncte) și de una dintre viitoarele noastre adversare din play-out, Concordia Chiajna (12).

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre punctele agonisite în sezonul regular au fost reușite chiar împotriva echipelor cu care ne vom duela în play-out. Mai exact 11 puncte (din totalul de 24) au fost obținute cu colegele noastre din Grupa B, după cum urmează: 2-2 cu Concordia Chiajna, 0-4 cu FC Brașov, 1-0 cu Viitorul Târgu Jiu, 0-0 cu Progresul Spartac, 1-0 cu Ripensia și 2-0 cu Unirea Constanța.

Iată numărul de puncte reușit și de celelalte componente ale Grupei B în jocurile directe: FC Brașov – 15, Concordia Chiajna – 13, Progresul Spartac – 8, Viitorul Târgu Jiu  – 6, Ripensia – 4, Unirea Constanța – 3.

Dacă echipele din Grupa B ar repeta rezultatele dintre ele din sezonul regular, clasamentul final ar arăta astfel: 1. FC Brașov 43p, 2. Chiajna 42p, 3. Dumbrăvița 35p, 4. Târgu Jiu 31p, 5. Progresul Spartac 25p, 6. Ripensia 20p, 7. Unirea Constanța 15p.

„Cred că dacă vom începe bine play-out-ul, vom fi scutiți de emoții pe final. În play-out, echipele de la retrogradare se întâlnesc între ele, sperăm să fie cât mai multe egaluri și să profităm de acest lucru noi. Am făcut puncte cu aceste echipe, dar trebuie să mai facem o dată, pentru a demonstra că merită să jucăm în Liga a II-a”, a declarat antrenorul echipei noastre, Cosmin Stan.