Cosmin Stan: „Ar fi bine să îmi facă băieții un cadou frumos!”

Echipa noastră joacă mâine, în deplasare, la Chișineu Criș, în primul meci din partea a doua a play-off-ului din Seria a 8-a a Ligii a III-a. Înaintea dificilului duel cu Crișul, am stat de vorbă cu antrenorul echipei noastre, Cosmin Stan.

Cosmin, iată că întâlniți Crișul chiar pe 22 aprilie, ziua ta de naștere! Aștepți un cadou pe măsură din partea băieților?
Ar fi bine să îmi facă băieții un cadou frumos. Dar, după o anumită vârstă, nu mai contează atât de mult când e ziua ta. Cu fiecare an ce trece, te simți mai bătrân. Sincer, eu o iau ca pe o zi obișnuită. Dar n-ar fi rău deloc să vină un astfel de cadou!

Crișul e singura echipă care a învins Dumbrăvița în ultima jumătate de an – chiar în două rânduri! E și una dintre formațiile încă neînvinse de formația noastră în acest sezon. Cum vezi duelul de la Chișineu Criș?
Săptămâna asta, a trebuit să lucrăm puțin diferit față de ceea ce am lucrat până acum. Tocmai din considerentul pe care îl spuneați. Dacă până acum, pregăteam jocurile fizic, tehnic, tactic și teoretic, de data aceasta am adăugat aspectul mental. Trebuie să fim pregătiți din punct de vedere psihic pentru meciul de vineri. E clar că, în subconștientul fiecărui jucător, rămân urmele celor trei meciuri cu Crișul din acest sezon, în care nu am obținut nicio victorie. Deci, în această săptămână am schimbat puțin stilul și am mers mai mult pe partea mentală. Să nu credeți că am făcut chestii excepționale, dar am încercat să aduc o liniște în cadrul echipei, pentru a nu se simți presiunea meciului. Vom vedea dacă am fost inspirat.

Poate fi acest meci unul definitoriu pentru finalul sezonului? O victorie, de pildă, ar mări distanța față de locurile 3 și 4!
Cred că încă nu… Ar mai fi cinci meciuri după acesta, de la Chișineu Criș. Cred că e prea devreme pentru calcule și pentru a spune cine sunt favoritele. Cred că la intrarea în ultimul tur, adică înaintea ultimelor trei etape, vom putea vorbi despre aceste lucruri. Și dacă noi vom câștiga la Chișineu Criș, iar Ghiroda o învinge pe Lipova, ar fi patru puncte față de locul 3 și șapte puncte față de locul 4. Tot nu e un avans decisiv…

Crișul a pierdut jucători importanți în iarnă, dar în urmă cu trei săptămâni, la Dumbrăvița, s-a impus și în urma unui joc defensiv foarte bun. Te aștepți la un joc închis din partea lor și vineri?
Da, 100%! Dar nu din cauză că e o echipă modestă. Crișul încearcă să-și pună în valoare lucrurile pe care le stăpânesc cele mai bine. Iar acestea sunt pe organizarea defensivă. Este, din punctul meu de vedere, echipa cu cel mai bun joc defensiv din seria noastră. Ne-am lovit și noi de acest lucru. Au probleme pe faza ofensivă, prin pierderea celor doi jucători de atac în iarnă, Modan și Teședan. Ei știu însă să profite la maximum de organizarea lor defensivă. Primesc foarte greu gol, iar acest lucru se vede și privind clasamentul. Și mai vedem faptul că, în play-off, încă nu au pierdut niciun joc. Acest lucru spune multe despre apărarea lor, care e peste nivelul Ligii a III-a!

Care e situația medicală a lotului înaintea acestei deplasări?
Din păcate, lovitura pe care Făgărășanu a încasat-o în meciul cu Lipova a fost un pic mai dură decât credeam noi. Nu îl vom avea la meciul de vineri, dar sperăm să îl recuperăm cât mai rapid, pentru că avem mare nevoie de el. Sperăm ca la următorul meci, cel cu Ghiroda, să îl avem la dispoziție. Ar fi singura problemă de lot, sper să nu mai apară nimic până la ora jocului.