Cosmin Stan: „E adversarul perfect pentru a ne debloca”
Echipa noastră de fotbal se află în fața ultimului meci de pe teren propriu din 2022. Mâine, de la ora 11.00, vom întâlni Unirea Constanța, în cadrul etapei a 15-a din Liga a II-a.
Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare jocului de pe „Ștefan Dobay”, în locația deja obișnuită, localul The Scotland Yard – Gastropub. Au răspuns întrebărilor presei antrenorul principal Cosmin Stan.
În continuare, redăm declarațiile oferite de tehnicianul nostru
„În ultimele două săptămâni ne-am antrenat foarte mult, am încercat să corectăm o grămadă de lucruri care nu mi-au plăcut în ultimul timp. Am lucrat foarte mult și pe partea mentală, pentru că și acolo am avut de suferit. Meciul de mâine consider că e potrivit pentru a ne debloca, deși mai avem un singur meci de campionat în acest an. E exact adversarul potrivit și nu spun asta pentru a subestima echipa Unirea Constanța. E o formație foarte tânără, e clasată după noi și de aceea spun că e adversarul potrivit pentru a ne debloca. Pot chiar să îi laud, pentru că au clar cea mai mică medie de vârstă din Liga a II-a, cu foarte mulți jucători de perspectivă. În ultimul timp, au avut la loturile naționale jucători selecționați. Îmi aduc aminte de Pandele, pe care l-am văzut pe viu la Campionatul European U19 din Slovacia. El juca atunci la Metaloglobus și chiar mă gândeam… ce fotbalist au cei de la Metaloglobus. E foarte bun, e și golgheterul echipei Unirea. Știu că e al FCSB-ului și chiar nu știu de ce a fost direcționat în Liga a II-a. Consider că, dacă va avea un drum corect, poate ajunge un jucător de echipa națională mare a României”.
„Noi avem nevoie clar de victorie, pentru a putea aborda și meciul de la Râmnicu Vâlcea, cu Șelimbăr, așa cum îmi doresc eu. Mulți antrenori spun, înaintea unor meciuri importante, că avem nevoie neapărat de victorie, indiferent de cum jucăm. Sunt total de acord cu acest lucru, dar cred că pentru încrederea noastră avem nevoie să facem și un meci bun. În ultima vreme nu am mai reușit jocuri bune și, pe lângă cele trei puncte, avem nevoie și de acest aspect. Nu am uitat să jucăm fotbal, dar în ultimul timp am și avut o serie de jucători importanți cu probleme, ceea ce s-a răsfrânt în jocul echipei”.
„De la meciul cu Rapid începând, Zurbagiu s-a confruntat cu o problemă delicată la genunchi. Practic, el joacă într-un picior în momentul de față. E jucătorul nostru exponențial din apărare, e cel care reglează faza defensivă. Am fost obligat să îl introduc în teren și de aici cred că au venit problemele noastre cele mai mari. Săptămâna trecută am avut probleme medicale foarte mari. Din lotul nostru de 26 de jucători, cred că la niciun antrenament nu am avut mai mult de 18 jucători. Am mai reglat din probleme săptămâna asta, dar avem cinci jucători care nu fac parte din lot pentru jocul de mâine din motive medicale. Mikloș – nici nu mai are voie să se antreneze în acest an, Bain – săptămâna trecută a suferit o luxație de umăr, Călin Toma – cu problema lui mai veche de la meciul cu Dinamo, Toma Bodri – care la meciul cu Dinamo a fost lovit și încă nu și-a reluat antrenamentele și Tismonar – cu o problemă apărută la sfârșitul săptămânii trecute, la menisc și probabil că va trebui operat. Trifon are în continuare acea problemă la deget și, în plus, are și dureri la mușchii intercostali, care încă nu i-au trecut. Dar suntem obligați să jucăm cu el, în condițiile pe care le-am expus”.
„Nu am făcut antrenament la Dumbrăvița în această săptămână, tocmai pentru a încerca să protejăm terenul pe cât posibil. Știm că, atunci când plouă, sunt locuri unde apa rămâne pentru că drenajul e destul de prost. Astăzi se fac eforturi pentru a se degaja apa de pe teren. Nu se mai anunță ploi astăzi și mâine, deci sperăm să putem juca în condiții acceptabile acest ultim meci de pe teren propriu din 2022”.