Cosmin Stan: „Încercăm să ne asigurăm locul de baraj!”
Intrăm în ultima treime a play-off-ului Ligii a III-a de fotbal, iar echipa noastră are șansa – și cu ajutorul rezultatelor indirecte – să-și asigure încă de mâine locul la barajul de promovare. De la ora 18.00, întâlnim Crișul Chișineu Criș, ocupanta locului 3, de care ne despart în acest moment 3 puncte. Va fi însă un meci extrem de dificil, în fața unui adversar pe care nu l-am învins în niciunul dintre precedentele patru jocuri directe din acest sezon. Ca de obicei, prefațăm confruntarea de mâine alături de antrenorul Cosmin Stan.
Cosmin, iată că timpul e foarte scurt între meciuri în această perioadă. Mâine revine Crișul Chișineu Criș la Dumbrăvița, o echipă în fața căreia nu ați reușit să vă impuneți încă în acest sezon. Cum vezi jocul de mâine?
Vorba antrenorului secund, Rusalin Iacobici, dacă nu am reușit să îi batem în patru meciuri, o vom face la ultimul joc, când le e lumea mai dragă. Sper să fie așa!
Spuneai că vei începe să faci calcule doar după meciul de mâine. Și totuși, cu o victorie în fața Crișului, locul de baraj ar fi asigurat într-o proporție foarte mare!
Dacă țineți minte, când am început sezonul de primăvară, spuneam că încercăm de la primul meci să ne asigurăm matematic locul de play-off. Aș spune același lucru, că încercăm la meciul de mâine să ne asigurăm locul de baraj. În cazul unei victorii, automat am scăpa de Crișul, iar dacă Lipova nu câștigă la Ghiroda, vom fi matematic la baraj. Încercăm acest lucru, dar esențial este ca noi să câștigăm.
E al treilea meci în decurs de o săptămână – un ritm foarte intens, cu care echipa încă nu s-a mai confruntat în acest sezon. Cum îi simți pe băieți din punct de vedere fizic?
Îi simt încărcați, dar nu are rost să ne plângem, pentru că și adversarul va fi în aceeași situație. Din punct de vedere fizic, va fi o provocare. Poate aici e un plus pentru noi, pentru că săptămâna trecută noi am jucat vineri, iar ei sâmbătă. Deci, noi am avut o zi în plus de refacere. Ei au un lot restrâns numeric, se bazează pe aceiași 14 jucători, deci cred că avem un mic avantaj.
Sunt și probleme de lot înaintea acestei confruntări?
Avem probleme, sunt lovituri la anumiți jucători după meciul cu Șoimii Lipova. Dar cred că toți vor trece peste dureri și după meciul acesta și vor fi cu toții apți de joc.
Cum decurge recuperarea lui Eduard Amariei? L-am văzut la Arad, pe „Motorul”, antrenându-se înaintea meciului cu Lipova…
Foarte bine! Începând de săptămâna viitoare, are șanse și el să joace. A făcut antrenamente cot la cot cu echipa, iar dacă nu va interveni nimic, îl putem vedea pe teren săptămâna viitoare. A făcut și el deplasarea la Arad, pentru meciul cu Lipova, și s-a antrenat înainte de joc.
Partida CSC Dumbrăvița – Crișul Chișineu Criș, din etapa a 7-a a play-off-ului, va avea loc mâine, de la ora 18.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.
[…] Meciul de fotbal CSC Dumbrăviţa-CS Crişul Chişineu Criş, contând pentru etapa a VII-a din play-off-ul Ligii 3, Seria 8, va fi transmis în direct pe canalul de YouTube https://www.youtube.com/c/DumbravitaTv. Partida începe de la ora 18 pe stadionul Ștefan Dobay din localitate și va fi arbitrată de brigada clujeană formată din Dan Florin Dreve, Robert Mereș și Ioan Claudiu Georgiu. Cosmin Stan, antrenorul principal al alb-verzilor a vorbit înainte partidei pentru pagina oficială CSC Dumbrăvița: https://cscdumbravita.ro/cosmin-stan-incercam-sa-ne-asiguram-locul-de-baraj/?fbclid=IwAR1u1P5nHcDPB_… […]