Deplasare pe terenul unei foste prim-divizionare

Pentru echipa noastră de fotbal, urmează un nou meci dificil, de această dată în campionat. În etapa a 5-a a Ligii a II-a, jucăm pe terenul celor de la CS Mioveni, duminică, de la ora 11.00.

Pentru cei care au jucat aseară, în meciul din Cupa României cu UTA, timpul de refacere va fi destul de scurt. Totuși, antrenorul Cosmin Stan subliniază că nu se poate vorbi despre oboseală în această fază a sezonului și apreciază unitatea grupului, care s-a sudat rapid în ciuda numeroaselor modificări din perioada verii.

„Nu putem fi obosiți la început de campionat. Legat de meciul cu UTA, e vorba de faptul că marea majoritate a jucătorilor utilizați nu au mai jucat un meci de o asemenea intensitate, cu o echipă de primă ligă. Meciurile amicale, antrenamentele și jocurile de Liga a II-a nu ne-au solicitat la fel de mult precum acest meci. Și sunt jucători care au evoluat puțin până acum sau chiar deloc la seniori. Dar ceea ce îmi place mie e că jucătorii mai experimentați, care nu au fost în lot pentru meciul cu UTA, i-au încurajat în permanență pe cei care au jucat. Și la vestiar, și la pauză, după terminarea partidei, pe teren, și apoi din nou la vestiar. Mi-a plăcut mult spiritul acesta al lor. E clar că titularii obișnuiți și-ar fi dorit foarte mult să joace în acest meci, dar așa am făcut strategia, să folosim două echipe diferite la Arad și la Mioveni. Dar ca spirit, am văzut o echipă!”, a declarat Cosmin Stan.

După un adversar de Superligă, ne întâlnim de această dată cu o echipă care tocmai a coborât din eșalonul de elită. CS Mioveni aliniază și la revenirea în Liga a II-a un lot puternic, dar Cosmin Stan e încrezător în capacitatea elevilor săi de a se impune în orașul Uzinelor Dacia: „Întâlnim un adversar care, chiar dacă a retrogradat din prima ligă, aș spune că a avut un început bun de campionat în Liga a II-a. Pentru a simplifica lucrurile și să nu mai existe interpretări, obiectivul e limpede: mergem să câștigăm! Cei de la Mioveni au pierdut câțiva jucători după retrogradare, dar le-au mai rămas câțiva fotbaliști experimentați, pe care s-au bazat și în prima ligă. În plus, au reușit să facă și niște transferuri foarte bune, de curând l-au adus și pe Ștefan Blănaru, care e un jucător de atac cu experiență mare”.

Optimismul dinaintea deplasării de la Mioveni e împărtășit și de Alexandru Tismonar, căpitanul echipei noastre în confruntarea de aseară, cu UTA: „Mergem acolo cu gânduri pozitive și ne dorim să aducem cele trei puncte acasă. Sunt încrezător că vom face și la Mioveni un meci foarte bun și că ne vom întoarce victorioși de acolo”.

După jocul de la Mioveni, urmează prima pauză internațională din acest sezon de toamnă, una ce va fi mai scurtă pentru formația noastră. Federația Română de Fotbal a reprogramat meciul nostru din prima etapă, cu Progresul Spartac București, pentru ziua de marți, 12 septembrie. Iar la finalul respectivei săptămâni, întâlnim pe teren propriu nou-promovata CS Tunari.