Drumul în Cupa României începe la Șag

Echipa noastră de fotbal își începe parcursul în ediția 2025/2026 a Cupei României din turul 2. În această fază, vom întâlni în deplasare formația de Liga 3 Timișul Șag, joc programat miercuri, de la ora 17.30.

Alb-verzii au început cu un moral bun această săptămână, în care e programat și un joc de campionat, cu CSM Reșița – sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.

Înaintea confruntării cu Timișul Șag, antrenorul principal al echipei noastre, Florin Fabian, a declarat următoarele:

(Despre starea de spirit bună, în urma victoriei de sâmbătă, cu CS Dinamo): „E important cum gestionăm următoarea perioadă, având și etape de Cupă. S-a terminat meciul cu Dinamo, ne-am bucurat, am început o nouă săptămână și acum ne gândim la ce urmează. Sper să avem o stare pozitivă și pentru meciurile viitoare, pentru că e important. Dar pe noi munca ne recomandă, în primul rând, și forța grupului. E important să menținem același tonus pentru a fi din nou fericiți”.

(Despre Cupa României și jocul de la Șag): „Vom trata cu seriozitate și Cupa României. Probabil că vor apărea jucători noi în primul 11, jucători care nu au evolua în prima etapă de campionat. Dar, în ceea ce privește seriozitatea, vom da tot ce putem pentru a face o figură frumoasă și în Cupa României. Jocul de la Șag trebuie să continue consolidarea grupului nostru, mai ales în privința relațiilor de joc. Încă mai avem de lucrat la omogenizare și, bineînțeles, jocul de miercuri e un prilej în acest sens. Nu va fi ușor, știu că meciurile de Cupă stârnesc anumite orgolii, se joacă într-o singură manșă, sunt echipe mici care vor să demonstreze și care își propun mai mult, dar noi vom trata serios meciul de la Șag”.

(Despre problemele de efectiv): „În continuare, Cibi e într-o recuperare, se antrenează, însă nu la parametrii normali. Iar Buțu încă nu a intrat în programul de antrenamente, este încă în recuperare. Îi așteptăm pe Raul Popa și Andrei Olaru, care au fost la Campionatul European Universitar, ei pot intra în calcule pentru meciul de miercuri”.

Foto: VLAD ARDELEAN