Florin Fabian, la start de pregătire: „Să ne consolidăm relațiile de joc și să corectăm ce n-a mers în toamnă”
Echipa noastră de fotbal a început pregătirile de iarnă în prima zi a acestei săptămâni. 24 de jucători au fost sub comanda lui Florin Fabian în primele două zile la antrenamente – desfășurate în special în balonul din incinta stadionului „Ștefan Dobay”, terenul principal fiind acoperit de un strat consistent de zăpadă.
La capitolul noutăți, îi putem numi pe mijlocașul defensiv Dan Pureca (Politehnica Timișoara) și mijlocașul ofensiv Carlo Casap (dublu campion al României cu Viitorul/Farul Constanța, ultima oară în prima ligă din Kosovo). Cei doi se pregătesc deocamdată cu echipa noastră.
În ceea ce privește plecările, portarul Iosif Berințan e deocamdată singurul jucător care a semnat relilierea contractului cu clubul nostru. De asemenea, e posibil ca în zilele următoare să își încheie înțelegerea cu CSC Dumbrăvița mijlocașul Andrei Olaru și atacantul Raul Popa.
Despre planurile acestei pregătiri de iarnă și despre mișcările de la nivel de lot (confirmate sau posibile), a vorbit antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, într-o conferință de presă desfășurată astăzi, la stadionul „Ștefan Dobay”:
„Mă bucur că avem lotul valid, pentru că știți cum am încheiat sezonul de toamnă din acest punct de vedere. În afara lui Olariu, care continuă să aibă o pubalgie, toți jucătorii sunt apți, iar asta mă bucură. Gândurile mele și ale staff-ului se leagă de o pregătire cât mai bună în această iarnă, să pregătim cât mai bine sezonul de primăvară, să consolidăm relațiile de joc și să corectăm ceea ce n-a mers în sezonul de toamnă. Din punct de vedere defensiv am avut probleme și voi pune accentul pe acest lucru în meciurile de pregătire pe care le-am perfectat.
Ne vom adapta la condițiile meteo. Sperăm să se îndrepte vremea în perioada următoare, mai ales atunci când avem perfectat cantonamentul de la Covaci. Sperăm să ne pregătim așa cum ne-am propus.
Eu îmi doresc să mergem pe omogenitate, să rămână lotul din sezonul de toamnă și să ne întărim cu trei-patru jucători, cam în fiecare compartiment. În afară de Berințan, probabil că vom mai renunța la Andrei Olaru și Raul Popa, jucători care au evoluat mai puțin. Iar cei care vor veni, ne dorim să aducă un plus de calitate și de maturitate, pentru că am suferit din acest punct de vedere. Sperăm să găsim jucătorii de care avem nevoie.
Dan Pureca este în probe, vreau să văd la ce nivel este. Iar Carlo Casap a cerut să se pregătească cu noi și deocamdată așteaptă oferte. Eu aș vrea să rămână, dar totul ține în funcție de ce oferte va avea. Nu e exclus să rămână la noi, vom vedea în perioada următoare, îi vom da un deadline până la care să ne anunțe. Chiar căutăm un jucător de profilul lui. Mai vrem să aducem un fundaș central și un număr 9 care să fie peste ceea ce avem în momentul actual. Cam aceasta e strategia pe care am gândit-o pentru această iarnă. În rest, îmi doresc ca băieții să fie foarte responsabili și să ne atingem împreună obiectivul, acela de a ne menține în Liga 2 cu orice preț. Avem 12 meciuri oficiale, inclusiv cel de Cupă, și sperăm să ridicăm nivelul față de ceea ce a fost în toamnă. N-am fost mulțumit de evoluția noastră, puteam mult mai mult, avem destul de multe goluri primite. Dacă la capitolul goluri marcate stăm acceptabil, defensiva a fost o latură negativă, pe care va trebui să o corectăm.
Daniel Olariu continuă să sufere din pricina acelei pubalgii, care e o afecțiune care trece mai greu. Va mai face un RMN săptămâna aceasta și sperăm să îl avem cât mai repede. Rămâne de văzut ce previziuni sunt în privința lui.
Meciul de Cupă nu ne-a încurcat, în funcție de acel joc am și conceput planul de pregătire. Jocul cu FC Argeș e unul important pentru clubul nostru și vrem să îl tratăm foarte corect. În plus, avem și șapte meciuri de pregătire, tocmai în ideea de a consolida relațiile de joc și de a corecta acele lucruri despre care vă spuneam că nu au mers în toamnă.
Nu vreau să vorbesc despre alte echipe. Dar în ceea ce privește echipa noastră, dacă vom reuși să ne corectăm greșelile individuale, să fim mai maturi în joc și să câștigăm mai multe dueluri – un alt capitol la care am stat destul de prost – , cred că ne vom putea atinge obiectivul. Cum spuneam, avem nevoie de acei 2-3 jucători care să ridice nivelul și cred că, dacă vom avea un sezon de primăvară ceva mai bun decât cel de toamnă, ne vom atinge obiectivul. Prioritățile sunt la jucătorii de câmp. Cred că vom aduce și un al treilea portar, dar rămâne de văzut și bugetul pe care îl vom avea pentru acest post”.