În căutarea unui nou rezultat bun, la Chiajna
Echipa noastră de fotbal se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru jocul de sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 11.00, contra Concordiei Chiajna. Meciul contează pentru etapa a 9-a a Ligii 2.
Înaintea acestei deplasări, antrenorul principal al echipei noastre, Cosmin Stan, a declarat următoarele:
„O luăm de la capăt cu un alt meci. Nu ne mai gândim la meciul cu Slatina, a trecut, ne gândim doar la ce va fi, la jocul de la Chiajna. Avem speranțe, pentru că și în meciurile pe care le-am pierdut am avut momentele noastre bune. Încercăm să avem momente bune și la Chiajna și să nu pierdem acolo”.
„În primăvară, la Chiajna am obținut prima victorie în noua formulă de echipă. După cum se știe, în iarnă s-au schimbat foarte multe lucruri la noi, la echipă, și a fost prima victorie și prima bucurie în noua formulă. Atunci eram veneam după o serie proastă, dar acum nu pot spune același lucru. Am avut două înfrângeri, apoi două victorii, iar două înfrângeri… Nu e o serie proastă. Problema principală e să nu mai facem foarte multe greșeli personale. Am făcut destul de puține până la meciul cu Slatina, iar dacă vom reuși să le eliminăm la Chiajna, probabil că vom fi aproape de adversar în permanență”.
„Chiajna e o echipă care a plecat la drum cu intenții declarate de a ajunge în play-off și de a promova. Nu a avut un început prea bun, având în vedere obiectivul propus. Au 10 puncte, la fel ca noi, sunt în spatele nostru, deoarece au golaveraj mai slab. Încercăm să îi ținem sub noi, iar pentru asta ne ajută și un egal”.
Delegația noastră va porni astăzi spre zona Capitalei. Din păcate, nu lipsesc problemele de lot, după cum spune Cosmin Stan:
„Modan încă nu s-a antrenat cu noi săptămâna aceasta. A acuzat niște probleme medicale pe finalul meciului cu Slatina și încă nu se pregătește cu noi. Sperăm totuși să-l recuperăm. Iar la Bologa, RMN-ul ne-a arătat că mai trebuie să stea, o săptămână sau două, să facă în continuare tratament. Nu vom risca cu el, pentru că e un copil și, în momentul în care va reveni, trebuie să fie 100% sănătos, să nu mai fie niciun risc de accidentare. La el e vorba de o recidivă, după o accidentare mai veche pe care o suferise la Poli. Iar pe lângă ei, Salhi a acumulat patru cartonașe galbene și e suspendat”.
Precedentele întâlniri, tot în Ilfov
În precedentele ediții de campionat, ne-am duelat de trei ori cu echipa din Chiajna, de fiecare dată pe terenul acesteia.
Prima întâlnire a avut loc la Buftea, la 20 august 2022, în etapa a 3-a a sezonului regular al ediției 2022/2023. S-a încheiat 2-2, după ce echipa noastră a condus în două rânduri, prin reușitele lui Luca Bodri și Petre Simon, dar ilfovenii au revenit prin Albert Voinea și Azdren Llullaku, cu goluri izbutite pe finalul celor două reprize.
În play-out-ul aceleiași ediții de campionat, ne-am reîntâlnit cu Concordia, de această dată la Chiajna. Gazdele au avut atunci câștig de cauză, cu 3-1. Petkovski – cu o „dublă” și Ivanovski au înscris pentru ilfoveni, iar golul nostru a fost marcat în minutul 48 de Răzvan Ghinescu.
Cea mai frumoasă amintire din duelurile directe e, de altfel, și cea mai recentă. Anul acesta, la 7 martie, ne-am impus cu 2-0 la Chiajna, goluri reușite pe final de partidă de Dragan Paulevici (88) și Răzvan Ghinescu (90+4 – din penalty). Echipa noastră punea atunci punct unei lungi serii negative, cu cinci înfrângeri consecutive și, totodată, șapte jocuri la rând fără gol marcat.