Începem în sfârșit campionatul! „Suntem entuziaști, așteptăm cu sufletul la gură primul meci!”
Echipa noastră de fotbal începe oficial sezonul 2023/2024. În etapa a 2-a a Ligii a II-a, primim vizita unei nou-promovate, Corvinul Hunedoara, o formație cu un nume greu în fotbalul românesc. Întâlnierea e programată mâine, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”. Partida va fi transmisă în direct pe platforma FRF.TV, și cu aspecte în direct, pe calea undelor, la Radio Timișoara și Sport Total FM, dar și la Metropola TV.
Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare jocului cu hunedorenii, în locația deja obișnuită, localul The Scotland Yard – Gastropub. Au răspuns întrebărilor presei antrenorul principal Cosmin Stan, însoțit de doi dintre jucătorii sosiți în această vară, mijlocașul Fabiano Cibi și atacantul Mykhailo Plokhotnyuk.
În continuare, redăm declarațiile oferite de cei trei la conferința de presă:
COSMIN STAN
„Așteptăm cu nerăbdare debutul în noul campionat, mai ales că nu am mai jucat un meci oficial de vreo trei luni de zile. După o perioadă de pregătire foarte lungă, de șapte săptămâni, suntem nerăbdători, suntem entuziaști, așteptăm cu sufletul la gură primul meci. Prin mișcările de trupe care s-au făcut la marea majoritate a echipelor, cred că va fi un campionat mai puternic, sunt foarte mulți jucători de primă ligă care au venit să joace în Liga a II-a, sunt echipe cu bugete mult mai mari față de anul trecut. Acest lucru ne motivează, ne ambiționează și vrem să facem un sezon mai bun decât cel precedent. Strategia noastră de transferuri a fost de a aduce în mare parte jucători tineri, care au jucat la nivelul Ligii a II-a și care au debutat ori s-au pregătit cu echipe de primă ligă”.
„Corvinul e o echipă bună, cu jucători experimentați. Chiar dacă e o echipă nou-promovată, are foarte mulți jucători care au evoluat în prima divizie. La prima vedere, va fi un meci foarte dificil. I-am văzut în prima etapă, au făcu un joc foarte bun contra Ceahlăului, chiar am apreciat nivelul jocului la debutul lor în Liga a II-a. De altfel, și Ceahlăul a făcut un meci foarte bun. Am văzut statistica jocurilor directe, care spune că Dumbrăvița nu a învins niciodată Corvinul într-un joc oficial. Acest lucru ne ambiționează și mai mult ca mâine să reușim să îi învingem pentru prima dată”.
„Avem și noi problemele noastre de lot. Ghinescu a început pregătirea doar de ieri, după aproape o lună de pauză. Va mai dura până când va face parte din lotul de 20 pentru joc. El ar fi problema cea mai mare, pentru că e un jucător exponențial pentru noi, un jucător de bază, fiind și al doilea căpitan al echipei. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt să revină pe teren. Mai avem probleme medicale, dar nu atât de grave ca jucătorii să nu poată evolua mâine. Băieții strâng din dinți și pot juca împotriva Corvinului”.
„Bruce Nortey mi-a lăsat până acum o impresie foarte bună. A și jucat miercuri în amicalul pe care l-am avut cu juniorii clubului. Un jucător care cred că va ridica nivelul nostru ofensiv. E pozitiv în tot ceea ce face, chiar de la primul antrenament am văzut că își încurajează colegii, în momentul în care greșește își cere imediat scuze. Are o tehnică foarte bună în regim de viteză și cred că ne va ajuta foarte mult. Și el are o mică problemă medicală, dar s-ar putea să îl vedem chiar mâine în teren”.
„Am fost coleg cu Florin Maxim la UMT în 2001, am jucat amândoi în acea perioadă a UMT-ului din prima ligă și chiar pot să spun că ne-am înțeles foarte bine. E de apreciat ceea ce face Florin la Corvinul. În doi ani de zile, au pierdut doar unul sau două meciuri oficiale. Dar trebuie să ținem cont că, la Liga a III-a, a avut parte de un lot de jucători foarte valoros și cu un buget foarte bun”.
FABIANO CIBI
„Meciul de mâine e unul foarte important. Trebuie să începem cu o victorie, ar fi important și pentru moralul nostru în următoarele jocuri. E un adversar puternic, dar eu cred că dacă vom juca exact ceea ce ne spune «Mister», vom trece cu bine peste acest meci”.
„Colegii m-au primit foarte bine, m-am și adaptat destul de repede la Dumbrăvița. Îmi place stilul de joc abordat de antrenorul nostru. Îmi propun să îmi ajut cât mai mult echipa, iar ca obiectiv personal, să am cât mai multe assist-uri și goluri, pentru a face din nou pasul spre prima ligă. La UTA nu mi s-au dat minutele pe care le-aș fi dorit, probabil nici n-aș fi jucat atât de mult dacă aș fi rămas. De aceea, am căzut de acord cu domnul Rednic că e mai bine să merg în Liga a II-a, să progresez, să am meciuri în picioare. Dumbrăvița cred că e mediul propice pentru mine, de aceea am și venit aici. Important e să mă impun și să fac meciuri bune”.
MYKHAILO PLOKHOTNYUK
„Ceea ce mi-a plăcut din prima zi, a fost atmosfera foarte bună din vestiar. Îmi place nivelul echipei și sper să putem în acest sezon să ne apropiem chiar de play-off. Vom vedea, pentru că jucăm pe teren, nu pe hârtie. Corvinul Hunedoara e o echipă bună, cu suporteri, cu un buget foarte bun, dar nici noi nu suntem răi și putem juca la un nivel mai bun decât anul trecut. Am jucat un amical cu Corvinul, a fost un joc bun, intens, dar din punctul meu de vedere, mâine va fi un meci de luptă, ne pregătim de o partidă dificilă. Dacă vom fi concentrați, putem să batem”.
„Am venit la Dumbrăvița alături de soția mea, Natalia, care e jucătoare de tenis de masă și va semna și ea un contract cu clubul nostru. Dumbrăvița ne-a lăsat amândurora o impresie plăcută până acum. Să vedem și ea cum se va descurca în sezonul ce vine!”.